• Home
• SKI WITH US!
• Summer Joy
• Echipament
• Echipa
• Arhiva

Cauta:

Login RSS

Adlertag - Blidul Uriasilor si Costila

Se pare ca ziua de duminica a fost pentru multi dintre cei implicati in fenomenul dement al schiului de primavara o adevarata zi a vulturilor (precum bine zise Herr Bubulu). Asadar, daca unii se luptau cu inaltimile Mont Blanc-ului si cu pantele sale la peste 4000m, se pare ca altii se ocupau cu lucruri foare serioase prin Bucegii cei natali. download The Devil Dared Me To

Pirates of the Caribbean: Dead Man’s Chest download Asadar, doamnelor si domnilor, Valea Costilei si Blidul Uriasilor by Bubulu, Matei si Georgiana.
Iar de la derdelus.ro si de la mine personal plecaciuni si mult respect!

Surviving Sid divx

VIZIUNEA LUI BUBULU

Sambata

Dupa ce vineri a fost o zi perfecta de schi, sambata in spiritul traditional, vremea se strica sus insa nu e chiar asa de rau, ceata puternica in valuri alternand cu pasaje de vreme buna de cate o jumatate de ora. Sus ma hotarasc impreuna cu Matei si Nea Gigi sa incercam o Costila , in timp ce Razvan cu Horatiu, Roxana, Mani, Cristina si Alex se hotarasc sa se duca la Omu si de acolo pe Morar.

Zapada pare ok. Pe platou firnul destul de tare si cei cinci-zece centimetrii de pulver par sa garanteze o coborare senzationala.

Dupa ce dam un ocol pe la Blid sa vedem cam cum sta treaba cu zapada in zona, ajungem in capul Costilei. Zapada parea foarte buna, peste firnul tare exista un strat de zece-cincisprezece centimetrii de pulver nu foarte uscat, dar nici foarte umed numai bun de schiat chiar si la viteze mai mari.

Coborarea pana in valcelul de sub perete e senzationala, cincisprezece-douazeci de centimetrii de pulver pe fata de dinainte de canion, treizeci-patruzeci de centimetrii de pulver in canion. Ca de obicei in canion trebuie acordata o atentie marita zapezii, panta de aproape 45de grade si ingustimea culoarului de maxim trei-patru metri (in unele zone) face ca in caz de declansare a unei lavine posibilitatea de a o evita sa fie destul de greu de realizat. Dupa traversarea valcelului de sub perete zapada devine foarte moale si denivelata, de asemenea antrenarea zapezii in momentul declansarii virajului putand provoca probleme. In fine ajungem fara probleme toti : eu, Matei si Nea Gigi la refugiul Costila. Matei s-a descurcat excelent fara sa imi dea emotii pe Costila iar despre Nea Gigi care la 50 de ani ai sai are poate zece coborari pe Costila in ultimii trei ani, si coboara intr-o iarna de minim trei ori pe Costila ce as putea sa mai zic?

Duminica

Dimineata vremea e superba, senin bec, fapt ce imi da sperante ca azi va fi Adlertag (Ziua Vulturului), adica voi incerca sa cobor Blidul Uriasilor, pentru a doua oara dupa mai 2000 cand l-am coborat impreuna cu Radu Savin.

La cabina facem jonctiunea cu Georgiana care trebuia sa asigure suportul foto pentru operatiune in timp ce Matei trebuia sa-l asigure pe cel video. Sus insa ma desumflu destul de repede, este ceata compacta fara vant cu sanse destul de mici de a se sparge. Un moment am fost chiar tentat sa o cotesc pe Morar impreuna cu Dana, sora Danei -Oana (scuze daca gresesc dar sunt batran si bolnav), Horatiu, Catalin, Doru si Luci.

Pana la urma mergem spre Blid pe o ceata destul de compacta. Aproape de releul Costila ma intalnesc cu domnul Mircea care imi confirma ipoteza devastatoare (vorba lui Fane) - ceata compacta pe tot abruptul Malin-Costila-Blid-Valea Alba.

In timp ce coboram Iadul Vaii Albe spre Blidul Uriasilor ceata se sparge brusc, practic se vedea pana in Busteni, grabim ritmul, ma echipez si plec spre capul vaii in timp ce Matei cu Georgiana isi ocupau pozitiile de tragere in buza Blidului.
Ajung in capul vaii dar dezamagire: ceata revine in forta nedandu-mi nici o sansa de coborare. Hotaram sa asteptam sa se sparga ceata, practic imi trebuia un culoar de minim o jumatate de ora de vizibilitate perfecta pentru a cobora culoarul Blidului.

Cu claparii stransi astept momentul cand ceata imi va permite coborarea, pe masura ce trece timpul ma intreb daca e bine ceea ce fac: sa cobor un culoar cu panta de 45-50 de grade, pe o zapada destul de dura cu cincisprezece-douazeci de centimetri de pulver… Ma linistesc un pic gandindu-ma la Valea Costilei pe care am coborat cu o zi inainte, cand cei douazeci de centimetri de pulver de pe fetele de sus, pe o panta de 40-45 de grade nu au alunecat deloc, desi am fost trei oameni.

Dupa aproape o ora de asteptare imi cam piere cheful de vitejii, ceata era din ce in ce mai deasa si incepuse sa si ninga destul de tare… plec din capul Blidului si cobor pe creasta pana la Georgiana si Matei. Hotaram sa mergem cu tot bagajul sus si daca nu se schimba vremea in douazeci de minute sa plecam spre Costila. Peste zece minute, datorita faptului ca incepuse sa bata vantul, ceata se risipeste si ma hotarasc sa cobor… oricum mai bine acum pe zapada tare cu douazeci de centimetri de pulver si vreme rece, cu cornisele inghetate, decat alta data pe zapada mai buna la coborare dar cu teroarea corniselor de deasupra Blidului ce ar putea cadea oricand.

Matei cu Georgiana pleaca sa se puna pe pozitii in timp ce eu fac primele viraje in Blid. Pana la traversare, pe panta de patruzeci de grade nu am nici o emotie, pulverul dandu-mi un usor sentiment de eliberare… la capatul hornului ma trezesc brusc din visare… traversarea pe panta de 45 grade cu douazeci de centimetri de pulver peste firn tare poate fi o problema… orice derapaj in zona se termina tragic, zece-cincisprezece metri mai jos, panta are ca final un perete de saptezeci de metri.

Odata facuta traversarea, se intra in zona de peste 45 de grade, respectiv panta la 50 de grade. Orice greseala pe acest culoar se plateste cu viata… practic pe panta de 50 de grade e imposibil sa te mai redresezi la cea mai mica ezitare sau dezechilibru, si nu o spun eu, ci francezii (“50° et plus : une chute non stoppée immédiatement conduit à l’impossibilité de s’arrêter même en neige profonde”), pasajul e de nivel S5 sigur (poate S6 - am masurat apoi cu clinometrul, la urcare, panta din fiecare sector important al Blidului, vezi foto).

Virez destul de prudent, cautand zone cu zapada mai mica, mai aproape de perete, pentru a diminua pericolul de a pleca cu covorul de pulver la vale. La o suta de metri de brana Mare a Costilei, un val de ceata ma pune intr-o situatie imposibila… daca nu virez si continuu sa derapez, o sa imi creasca viteza pana la o limita de unde redresarea devine imposibila… zapada fiind dura sub pulver… daca incep sa virez, faptul ca nu vad bine terenul datorita cetii poate fi catastrofal… Decid ca trebuie sa virez cu orice risc, senzatia de viraj in ceata deasa pe panta de 50 de grade cu sute de metri de perete sub tine e un amestec de eliberare cu o groaza cumplita… practic nu iti dai seama unde e zapada si unde e ceata, ultimile viraje le fac ca in transa, parca cineva de dincolo ma manevreza ca pe papusile de la teatru.

Dupa cinci minute ajung cu bine sub o stanca protectoare in zona Branei Costilei. Dragul meu schiu Elan 999 ma mai scosese inca odata din belea. Usor, usor revin la normal si intru in rutina urcarii: pregatesc regruparea, scot schiul, pregatesc pioletii, ma ancorez in ei cu o mana, imi pun coltarii, beau o inghititura de apa si incep sa urc. Zapada tare cu pulver face urcarea destul de dificila. Din fericire, coltarii Grivel New Matic (sa traiesti Dinutule) au un antisnow excelent si nu incarca, nu formeaza saboti de zapada.

Urcarea e destul de dificila si datorita caderilor de pietre din pereti si alunecarilor de zapada proaspata. Dupa circa o ora si jumatate sunt din nou in creasta, viu si nevatamat.

Ce a urmat dupa aceea a fost ca un concediu binemeritat… pe Costila nu era ceata, un pulver de vis de treizeci-patruzeci de centimetrii ma face sa ma simt excelent, iar disparitia fricii de moarte imi da un usor sentiment euforic. Georgiana se descurca excelent pe Costila, si desi era pentru prima oara pe aceasta vale are tupeu si executa virajele la un regim de viteza crescut dar totusi sigur. Pentru Matei nu mai am nici o emotie fiind deja a doua oara pe Costila in douazeci si patru de ore. Pana in baza canionului pulverul ne face sa ne simtim minunat.

Coborarea pe valcelul de sub perete pana la Refugiul Costila e destul de dezagreabila datorita zapezii foarte moi.

Ajung la refugiu, scot schiurile, si cu camera in mana filmez ultimile cadre cu Matei si Georgiana… vine Matei, se tranteste langa mine si bolboroseste ceva gen… “cool”… in engleza… ii spun ca nu inteleg… imi raspunde ca pe romaneste ar insemna “magistral”… apare si Georgiana… cand deodata o lavina pornita din zapada pe care am dat-o noi la vale cu schiurile pleaca cu Georgiana tarand-o 50 de metrii mai jos pana intr-un boschete de arini, in care avalansa s-a oprit, noi tragand o sperietura zdravana, mai putin Georgiana care spre lauda ei ramasese extrem de calma. Am alergat amandoi catre capatul avalansei din tufa de arini, in care Georgiana era prinsa cu picioarele, ii eliberam claparii din legaturile schiurilor apoi ne tragem cu totii intr-o parte. Nimeni nu a patit nimic. Am cautat apoi un schi cam o jumatate de ora cu sondele, si l-am gasit absolut intamplator, cu imens noroc.

De remarcat ca lavina s-a produs in poteca de refugiu… deci atentie amatorilor care vin cu schiurile si schiaza pe conul de avalansa de deasupra refugiului. Oricum intamplarea asta m-a convins sa nu imi opresc ARVA decat in oras… de obicei opream ARVA cand ajungeam la refugiu…

Am coborat Blidul Uriasilor in memoria fratelui meu Razvan si a prietenului meu Grasu (Mirel Ceausu) decedati in 2006, oricum nu cred ca am fost singur pe Blid, cred ca si ei au fost duminica cu mine.
De asemenea multumesc Georgianei, lui Matei si lui Nea Gigi pentru rabdarea si sprijinul acordat de o luna incoace de cand pandesc Blidul, fara ei mi-ar fi fost imposibil sa cobor duminica.
Si nu in ultimul rand vreau sa multumesc domnului Iulian Rucareanu, reprezentantul Elan in Romania, prin bunavointa caruia am beneficiat de un excelent schi de freeride (hand made) Elanul 999.

Bogdan Boja (Bubulu) – 12 mai 2008

–

VIZIUNEA GEORGIANEI

Dupa o noapte incarcata cu petreceri, dupa numai 2 ore de somn, am decis totusi sa plec spre munte pentru ultima zi de ski din acest sezon. Noroc cu Dana care a fost atat de draguta si m-a luat si pe mine cu toata echipa lor, caci nu prea eram apta sa conduc…

La cabina ne-am intalnit cu Bubulu si Matei care vor sa mearga pe Costila. Evident am decis sa merg cu ei, nu de alta, dar restul trupei vroia sa mearga pe Morar – ceea ce inseamna lungul si interminabilul drum catre Omu si cum eu sunt comoda din fire, nu prea imi suradea ideea… in plus, pe Costila nu mai fusesem niciodata si ma tot intrebam cum este. Mi-aduc aminte ca acum doi ani, zicea Dinutu: “Nu esti tu mah de Costila!” Cand a coborat Radu anul trecut pe aceasta vale, mi-a picat fata pur si simplu, nu de alta dar invatase doar de un sa schieze… in orice caz era ceva nou si muream de curiozitate sa vad cum e.

Pornim spre Costila, mergand spre Blid… pe care Bubulu il tot vaneaza de mult timp. De cateva saptamani incoace se tot opreste aici, analizeaza, calculeaza, programeaza… in fine, vremea nu prea ii surade nici de aceasta data. E cam ceata, nu atat de densa ca saptamana trecuta, dar suficient incat sa nu vezi mare lucru. Ne oprim in dreptul Blidului. Bubulu n-a renuntat la visul lui. Din cand in cand, valul de ceata se mai ridica cateva minute, pe urma iar se albeste totul in jurul nostru.

Ne impartim in doua echipe, Bubulu porneste spre capul vaii sa pandeasca un moment de vizibilitate, iar Matei si cu mine pornim spre un punct de observatie de unde avem o imagine de ansamblu prielnica pentru poze/film. Incepe asteptarea… nu stiu cat timp trece pentru ca incepem sa povestim despre una alta, mai rontaim cate ceva, mai tremuram un pic de frig. In fine, la un moment dat vine Bubulu inghetat si el, fara prea multe sperante ca va mai cobori si ne pune sa mai facem un pic de miscare pana in capul vaii unde statuse el pana acum. Baietii decid sa mai asteptam vreo douazeci de minute. Ok, ce puteam sa spun? Nu trec zece minute ca Bubulu se hotaraste brusc ca va cobori. Nu-mi venea sa cred! Eram convinsa 100% ca nu se va intampla acum Marea Coborare. Matei si cu mine ne reindreptam spre punctul initial de unde analizasem cadrele. Intr-adevar ceata s-a ridicat un pic si putem sa-l vedem pe Bubulu, o furnicuta pe imensul Blid al Uriasilor. Il puteti observa cu lupa in poze!

La ce ne-am gandit noi cat cobora Bubulu? Eu personal, ma concentram sa fac poze. La un moment dat a revenit ceata si nu mai puteam sa focalizez nimic. Am abandonat aparatul si am avut in sfarsit timp sa ma gandesc… nu-l mai vedeam pe Bubulu… se auzea doar zgomotul facut de Elanuri pe zapada, in rest liniste…se mai auzea cate un zgomot, incercam cu Matei sa-l identificam. Muream de frica, de imposibilitatea de a actiona in vreun fel… O gramada de ganduri sumbre ne treceau prin cap. Daca a patit ceva? Ce facem? Ce-am putea face? Mai bine nu ne gandim… dar ce-a fost zgomotul de adineauri? Ah, era doar o pietricica care a picat… la un moment dat, Bubulu ne striga ca a ajuns. Rasuflam usurati. Eu ma relaxez si ma intind pe rucsac, mi se cam inchideau ochii de somn… Tacere… nu stiu cat timp trece, poate am atipit, poate nu, nici nu mai stiu. La un moment dat, Bubulu ne anunta ca incepe ascensiunea, eu adorm la loc. E ceata, nu-l putem vedea si mai incepe si ninsoarea… la un moment dat, ma trezeste brusc Matei sa mai fac o poza, se vedea o umbra de Bubulu prin ceata… cand m-a trezit Matei sa abandonam punctul de observatie, Bubulu era deja sus! Ma si minunam ce repede a ajuns… il asteptam sa-si traga sufletul, comentam, il chestionam, ne impachetam lucrurile si ne pregatim de Marea Provocare pentru mine – Costila!

Cand ajungem in dreptul vaii, nu mai e ceata deloc. Cu inima un pic stransa de emotii, incep sa cobor dupa Bubulu. Zapada foarte misto, firn si valea mi se pare foarte larga!!! Eu imi imaginasem ceva foarte ingust de sus pana jos! Cand colo era loc sa faci viraje, vorba aceea “ca pe partie”. Valea fiind larga sus, nu pot spune ca m-a impresionat panta foarte tare. E adevarat ca e mai greu fiind inclinata sustinut, dar m-am dat foarte prudent, fiind extrem de fricoasa de felul meu. In momentul in care valea s-a ingustat, in canion, zapada s-a mai fleoscait, au inceput sa curga paraiase de zapada, deranjate de noi. A inceput sa mi se faca si mai frica. Viram destul de greu, cu semi-plug, paraiasele de zapada fiind foarte stresante. Printr-o semiceata am coborat canionul, cu pauze lungi si dese… ne apropiem de refugiu Costila unde urma sa ne oprim. Mai sunt cateva viraje de facut. Bubulu se duce cu camera inainte sa ne filmeze. Al doilea cobora Matei, pe traseul lui Bubulu, undeva prin dreapta vaii, aproape de peretele de stanca. Ajunge Matei, ma gandesc pe unde s-o iau… mi se parea cam ingust prin dreapta..eu eram exact pe centrul vaii si mi se parea o zona buna de virat pe ea, cobor, zapada se discloca cate putin cand trec eu, mai traversez un paraias de zapada care se prelinge linistit si ajung in dreptul baietilor care deja incepusera cu felicitarile. Nici n-apuc sa opresc, ca un paraias ceva mai mare de data asta de zapada, as putea spune cu debit semi-amazonian, ma ia pe sus. Se pare ca era o mica avalansa. N-am constientizat pericolul. In schimb, viteza zapezii nefiind ametitoare si am avut timp sa ma gandesc la o gramada de lucruri. L-am auzit pe Bubulu care-mi tot urla “Fereste, fereste!”, ce sa feresc? “iesi in dreapta!”, cum sa ies in dreapta? Eu stateam foarte linistita pe micul fluviu de zapada, cu picioarele in el si ma dadeam cu el ca pe un tobogan. Asteptam sa se opreasca sincera sa fiu. Ne indreptam spre niste pomisori-tufisuri. M-am gandit sa ma prind de o craca, zis si facut, am prins craca… dar zapada continua sa ma tarasca la vale, craca a inceput sa-mi scape din manusa… asta a fost momentul cand a inceput sa mi se faca frica. Dar a fost doar o fractiune de secunda, baietii erau deja langa mine si m-au scos din maldarul de zapada. Cam asta a fost. Nu-mi venea sa cred. Eram foarte linistita si chiar imi venea sa rad… totusi nu prea era de gluma. Dupa ce-am gasit si schiul lui Bubulu furat de zapada, ne-am retras la refugiu Costila…

Totul s-a terminat cu bine.

Georgiana Dorobantu (pozele mele: aici)

–

VIZIUNEA LUI MATEI

Weekendul acesta am avut parte de un weekend total halucinant, pe care o sa il tin minte toata viata.
In primul rand mi-am indeplinit un vechi vis, si anume acela de a schia pe Valea Costilei. Mi s-a parut normal sa merg impreuna cu cineva care cunoaste valea, si optiunea nu putea fi decat Bubulu, care a coborat-o poate de peste saptezeci de ori si in mod cert o cunoaste mai bine decat oricine. Sambata am fost cu el si cu Nea Gigi, duminica a venit Georgiana.

Daca sambata eram cam timorat din cauza ca eram pentru prima data pe Costila, si nu stiam cum urma sa ma descurc, duminica am avut inima cam stransa pe vale din alt motiv. Cateva ore am asistat la ceva ce nu credeam acum cativa ani ca este posibil, si anume o coborare pe schiuri a Blidului Uriasilor. Nu vreau sa fiu dramatic, nici s-o dau pe “menestrelisme” - vorba Georgianei, poate m-a impresionat coborarea lui Bubulu pe Blid datorita nivelului meu precar in sportul asta, sau poate datorita limitelor mele psihice de a accepta riscuri…una peste alta am stat cu inima cat un purice de cand Bubulu a inceput primele viraje, pana cand ceata a cuprins sectorul de 50 de grade si nu am putut filma o coborare care cred eu, merita sa ramana filmata.

Stiam ca Bubulu mai coborase Blidul cu ani in urma impreuna cu Radu Savin, coborare nerepetata pana acum, dar de data asta conditiile erau destul de hivernale, iar el era singur. Auzeam o data la cinci minute bolovani cazand din peretele din dreapta culoarului si de fiecare data mi se strangea inima la gandul ca ceva s-a intamplat cu Bubulu (dupa traversare ceata a urcat si nu il mai vedeam) - m-am mai relaxat doar cand a strigat la mine si la Georgiana din Brana Mare a Costilei ca e ok si ca incepe sa urce - repet, poate dramatizez datorita faptului ca toata povestea este peste nivelul meu de acceptare a unei astfel de provocari. Poate din cauza asta si duminica m-a cam intepat inima pe Costila, aproape trei ore de stres si de asteptare in capul Blidului si-au spus cuvantul…. Costila este o vale superba pe care o sa ma reintorc de fiecare data cand zapada mi-o va permite (oricum nu e o vale facila absolut deloc, are o colectie de probleme de tot soiul, total nerecomandate pentru cardiaci), dar despre Blid…. nu pot sa spun decat ca mai degraba m-as arunca din telecabina decat sa ma dau pe acolo…. Cam atat.

Matei Laudoniu

Comentezi?? Comenteaza!!

Copyright © 2007-2010 derdelus.ro ·