S-a dus si Malinul

16 May 2011, by alexosu

Si s-a mai incheiat un sezon, indraznesc sa spun, desi pe vai mai e zapada cel ptuin 2 saptamani de acum incolo. Iar la Balea cine stie cat. Dar aici vorbim despre Cupa Malinului.

O sa incerc sa fiu scurt si concis. Anul asta la schi-baieti, Malinul a avut cel mai ridicat nivel din ultimii 6 ani, de cand particip. Si nu spun asta ca sa imi justific clasarea mediocra, ci pentru ca sunt convins ca primii 5 clasati (cel putin) au dat concursului o fata la care nimeni nu se astepta.

Stiu de la Radu ca si el era oarecum sceptic, cu o saptamana inainte erau confirmati 10 concurenti. Doar ca sambata, la ora 11.00, in buza Malinului s-au aliniat aproximativ 40 de concurenti, plus organizatori, salvamontisi si spectatori - oameni care au venit sa coboare valea dar nu au vrut sa o faca in concurs.

Zaoada a fost tare dubioasa: mai multa decat ma asteptam, dar foarte grea, din ce in ce mai grea pe masura ce coborai. Faptul ca a nins cu putin timp in urma a avut parti bune, si mai putin bune. Dar, pe de alta parte, la mijlocul lui Mai te multumesti cu cata zapada e. Sus zapada e denivelata, cel putin eu asa am prins-o, cu multe surprize, iar apoi devine o marmelada greu de virat. Spun asta pentru eventualii amatori de Malin in zilele care urmeaza.

Un lucru care nu mi-a placut deloc, si nici altor concurenti cu care am dezbatut apoi problema, a fost lungimea traseului. Cu totii am fi preferat sa se termine in Poiana Malinului, daca nu chiar si mai sus. Motivul principal e ca toata distractia e in caldarea principala. Apoi e doar schi printr-un canion mai ingust sau mai larg, dar fara sa mai poti face mare lucru. Acum a cotat si calitatea zapezii. Cu putine exceptii, concurentii au trecut linia de finish cu scrasnete de dinti. La mine a contat mult si faptul ca am schiat foarte putin iarna asta, fapt pe care l-am resimtit din plin imediat dupa primele 5 viraje.

Traseul s-a terminat putin deasupra saritorii mari. Pentru nou veniti, descataratul celor 4-5m de stanca a fost o aventura aproape la fel de mare ca si schiatul in sine. Hornul Pamantos a fost mai uscat si mai prietenos decat de obicei, la fel si coborarea prin padure pana in Poiana Costilei.

Cele mai spectaculoase evolutii au fost la schi-baieti, dupa cum spuneam si in deschidere. Dropuri mari, viraje putine, viteza cat cuprinde. Astea au fost ingredientele de baza. Seria a fost deschisa de Catalin Natarus, care a terminat pe 3, la egalitate cu Alex Grigorescu, cel care a incheiat cu o evolutie la fel de spectaculoasa, doar ca mult mai riscanta (9.50 in filmul de mai jos). Catalin e castigatorul de la Ultimate Freeride Challenge (Balea, 30 aprilie). Un alt Catalin (Rotariu), care a revenit la schi anul asta, dupa ce anul trecut a concurat la categoria snowboard, a dat un drop de 7-mm de toata frumusetea care l-a dus pe locul 2 (6.50 in film). In fine, castigatorul a fost, ce surpriza!, Soso, cu o linie destul de apropiata de cea de acum 2 ani, cand de asemenea a castigat. Ar trebui sa il amintesc pe Ionut Neamtu care a terminat pe 6. Dupa o drop imens si aterizat foarte hotarat, s-a incurcat putin si a pierdut cateva puncte, fix cat sa iasa de pe podium.

Top 10 Schi Baieti

1. Mihai Tarea
2. Catalin Rotariu
3. Alexandru Grigorescu
3. Catalin Natarus
5. Adrian Stramaturaru
6. Ionut Neamtu
7. Cosmin Valeanu
8. Mihai Iancu
9. Alexandru Petre Bartoiu
10. Dragos Paun

Video in lectura autorului - Dumitrel Marius. Thanx mate!

Si cateva secunde din coborarea lui Catalin Natarus.

La schi fete a castigat Sonia Dragan, cu o linie fluida, rapida, si in control deplin. Sonia a avut un an foarte bun, fiind la al 4lea concurs pe care il termina pe primul loc (Ultimate Freeride Challenge, Burn The Slope si Ride, Die or Party - Mioritza). Respect, deci! Pe locul 2 a terminat Andreea Biro, iar pe 3 Emma Ersek. Toate trei sunt obisnuite si cu Malinul, si cu podiumul la acest concurs.

Top 6 Schi Fete

1. Sonia Dragan
2. Andreea Biro
3. Emma Ersek
4. Ileana Pantu
5. Cristina Fagaras
6. Irina Tanase

La snowboard baieti, Dodo Litoral Gabor a castigat pentru a 7a oara concursul de pe Valea Malinului. Indiferent ca s-a chemat Ecoul sau Cupa, ca s-a tinut in aprilie, mai sau iunie, tanarul Litoral a defilat. Asa s-a intamplat si acum. L-a urmat Vio Corbu si Octavian Richea. Desi coborarile boarderilor nu au fost deloc slabe, schiorii i-au eclipsat in acest an.

Top 10 Snowboard Baieti

1. Gabor Dodo
2. Viorel Corbu
3. Octavian Richea
4. Mihai Florian
5. Conrad Schmidts
6. Ionut Pintican
7. Ramon Jurj
8. Andrei Halac
9. Radu Ene
10. Catalin Popescu

La snowboard fete au fost doar doua concurente - Sonia Nicolau si Veronica Pogar. A castigat, cum era de asteptat, Sonia cu un punctaj care ar fi plasat-o pe locul 3 la baieti. Cum nu s-a intrunit minimul de 3 concurente, nu a existat categoria snowboard fete. Sonia a primit premiul Best Babe in semn de apreciere pentru evolutia foarte buna.

Clasamentul complet e aici.

Dupa drumul regulamentar de 3 ore cu schiurile in spate, dupa cateva beri si multe discutii la Gura Diham, pe la ora 7.00 s-a facut si premierea. Premiile au fost foarte multe si variate: guma de mestecat si diplome pentru toti concurentii, carti, cupe, inca niste diplome, plicuri cu bani (sau care vor deveni bani prin virament bancar), tricouri, hanorace, bidoane si doze Isostar si o icoana pentru Sonia Dragan.

Ca de obicei la Malin, atmosfera a fost mai presus de premii si puncte, chiar daca unii concurenti au fost hotarati sa castige. Trebuie sa spun din nou ca am fost extrem de incantat de evolutiile surprinzator de bune ale schiorilor. Nu am mai vazut de mult timp un nivel asa bun la un concurs de gen din Romania. Cei 5-6 schiori de pe primele locuri au fost din alt film fata de ceilalti concurenti. Daca nu ar fi fost ei, Malinul ar fi fost eveniemtul traditional si lejer de sfarsit de sezon. Asa a iesit un fel de mosntru cu doua capete :).

Sezonul se inchide foarte promitator. Ultimele 3 evenimente (CNF, Ultimate Freeride Challenge, Cupa Malinului) ne dau sperante pentru iarna ce vine. Mai sunt mai putin de 6 luni :D.

  • TwitThis
  • Google
  • Facebook
  • LinkedIn
  • MySpace
  • E-mail this story to a friend!
  • Print this article!

Comentezi?? Comenteaza!!

9 Raspunsuri la “S-a dus si Malinul”

  1. patrick on 16 May 2011 9:48 pm

    mai exista si alt film? in asta nu se vede mare lucru

  2. alexosu on 16 May 2011 9:50 pm

    Deocamdata nu stiu sa existe altceva, din pacate.

  3. Thomas on 16 May 2011 9:54 pm

    Nu se vede pentru ca a fost filmat cu un helmet-cam si nu cu un handy-cam (macar) :) si pentru ca nu s-a dorit o filmare profi’ .Filmarea “oficiala” cred ca va fi pe DVD-ul anual, am vazut 2-3 camere pe-acolo.

  4. alexosu on 17 May 2011 8:31 am

    Uite ca incep sa apara filmari mai bune. Am pus coborarea lui Shosho (multumim din nou Marius pentru sharing).

  5. Radu on 17 May 2011 10:11 pm

    Domnu’ Alex ma bucur ca ti-a placut. Poti sa spui si tu ca evolutiile surprinzator de bune de care ai fost extrem de incantat au fost posibile datorita eforturilor deosebite facute de organizatori care au reusit sa aduca premii in bani si s-au agitat incepand cu luna noiembrie a anului trecut, ca doar stii ca ati primit proiectul cu cererea de sponsorizare inca de la Snowshow. Pace cum zice Vio :)

  6. alexosu on 17 May 2011 10:45 pm

    ???
    Nu inteleg comentariul asta.

  7. fox on 18 May 2011 9:04 am

    Bun articol……multam @alexoxu!
    Sunt cateva filmulete,si multe poze, sigur o sa va regasiti in ele, eu unul da, si inca cate, cineva sigur a avut scule faine de pozat….. la Radu pe site….si am mai dat de unele pe Youtube, si pe Skivirus. Cine vrea cauta pe aici:
    http://cupamalinului.wordpress.com/2011/05/18/cupa-malinului-film-de-la-cosmin/
    si unul dragut care sigur l-ati vazut deja
    http://www.youtube.com/watch?v=fOb8QlUSDos&feature=player_embedded
    …altul
    http://www.youtube.com/watch?v=6esA-m6A0AU&feature=player_embedded#at=10
    …si pe aici o sa mai apara
    http://www.skivirus.com/content/418-we-were-all-in-malin-cupa-malinului-2011.html
    si pe forum
    http://www.skivirus.com/unde-ne-dam-intalnire/6231-i-malin-im-all-in-14-mai-2011-cupa-malinului.html

    Toate bune! Asa cum am mai spus:
    …..14 Mai = Mai Malin = MY MALIN = I’M ALL IN!!!…..
    Sanatosi sa ne revedem!

  8. alexosu on 18 May 2011 9:36 am

    Merci Fox. Ti-am vazut evolutia. Onorabil pentru prima tura ever pe Malin si pentru cum a fost zapada. Congrats! http://www.youtube.com/watch?v=Zq4KkRYhwTI

  9. fox on 18 May 2011 4:41 pm

    I’M ALIVE, a fost primul mesaj care l-am trimis dupa sosire….greu nene, greu….veneam si dupa accidentari, care m-au facut sa zac de la Paste incoa, (vezi postul “7″….primul la minutul 1.10, si al doilea la sfarsit la min 5.40….sunt doar cateva nazbatii care le-am facut….:):):)
    http://www.skivirus.com/discutii/5920-lista-accidentatilor.html)

    ….iar terenul l-am studiat doar in pozele care le-am gasit pe net vineri dupaamiaza…..sti cum se zice “dansatorul prost da vina pe _oaie, pardon ghete :)”, dar la anu poate ma lipesc si eu de vre-o gasca sa mai dau ceva ture prin zona, ca sa stiu ce sa fac si in continuare, si sa fiu mai antrenat…..caci in Valea Soarelui, si pe Cocosul…..nu se invata asa ceva :):):)
    In fine, mie mi-a placut mult, ce a fost pe acolo , atmosfera, si oamenii in primul rand…..chiar de a fost cel mai greu lucru care l-am facut pe skiuri vreodata :)

    Sa ne vedem sanatosi!

Ai citit articolul si ai o opinie... o intrebare... o injuratura? Orice ar fi, poti folosi formularul de mai jos.




Spam protection by WP Captcha-Free