Peștera - Valea Ialomiței
1 November 2011, by bubulu
Așa cum promiteam săptămâna trecută, sâmbătă am plecat după zăpada depistată la ultima tură. Am ales să mergem cu mașina până la Peștera și apoi cu schiurile în spate pe Valea Ialomiței.
De ce ruta asta? Păi… e simplu. Chiar dacă urcarea cu schiurile în spate pe IalomiÈ›a este un pic dificilă, ai garanÈ›ia că la coborârea nu ai nevoie de colÈ›ari, piolet È™i alte acareturi necesare să cobori Valea Cerbului la timpul ăsta. Deasemeni poÈ›i să cobori noaptea fără probleme, lucru care pe Cerb poate fi extrem de periculos acum. Cam în 2 ore am fost deasupra Cascadei IalomiÈ›ei, puÈ›in deasupra Vâlcelului ObârÈ™iei. Pe vâlcel era zăpadă, dar fiind mai nordic, clar era gheață, lucru care nu prea îmi surâdea.
Am găsit în schimb pe versant o față de circa 120-150m diferență de nivel (pe GPS), cu o rupere de pantă de circa 40-44 grade (conform Ortovoxului S1 al lui Geo). Aici zăpada era firnuită, moale, aproape ca cea de primavară, un deliciu pentru luna octombrie. Din păcate la soare era foarte cald, plus 17 grade Celsius. Totuși zăpada se prezenta acceptabil, un firn moale delicios. Am dat în zonă vreo 5 ture cam în 4 ore, cu ceva mai mult de 500m diferență de nivel, deci pentru prima zi de schi a fost destul de mulțumitor.
Altfel am testat Movement Logic de 1.68m, al lui Geo. M-am dat pe Logic spre seară când zăpada devenise tare, ghețoasă pe alocuri, foarte zgrunțuroasă, cu multe urme înghețate. Logicul are coada neașteptat de rigidă, stă destul de bine în viraj pe tare, chiar dacă lungimea de 1.68m nu ma avantaja. Nu ai senzația de derapaj și virează foarte ușpr pentru un schiu cu coada dreaptă. La prima vedere pare un doi de Jackal mai mic și mai puțin rigid, dar cam același feeling. Ca și Jackal, are vârful mai moale așa că pe zăpadă zgrunțuroasă sau scoici necesită puțină atenție în viraj.
Spre seară temperatura a coborât mult, probabil undeva pe la -5 grade Celsius, zăpada devenind bocnă. Ușor, ușor, cu schiurile în spate și frontalele aprinse, pe la ora 21 am ajuns înapoi la mașină, mergând pe scurtatura comodă a lui Catalin, pe curba de nivel, nu pe poteca marcată.
Pentru octombrie a fost bine, următoare È›inta a unității “lampa de sudură” va fi probabil Hornul Mic MălăieÈ™ti săptămâna asta, probabil cu taica ȘoÈ™o. Vom vedea ce È™i cum, dar să trăim până atunci ;).
Comentezi?? Comenteaza!!
6 Raspunsuri la “PeÈ™tera - Valea IalomiÈ›ei”
Ai citit articolul si ai o opinie... o intrebare... o injuratura? Orice ar fi, poti folosi formularul de mai jos.
Nici Valea Tiganesti nu arata rau. Asa se prezenta duminica:
https://lh4.googleusercontent.com/-8L137mxsskM/Tq5-TQNUs2I/AAAAAAAAH_s/8YwH2ZIF8RY/s640/toamna-iarna.jpg
arata bine :-),dar pe horn era suficientă zăpada? Hornul Tiganesti este mai lat, din experienţa la ora asta hornul mic Malaieşti ar fi cea mai buna alegere. Dar daca ar fi zăpada pe Ţigăneşti nu aş zice nu ;-)
Tind sa ma tot repet…..FAINA ZI!!! Chiar ma bucur ptr voi!!!
Faza cu ortovoxul, care nici macar nu stiam ce este :), ma distrat !!!
Nu cred ca se putea schia pe hornul Tiganesti, sper sa ajute aceasta poza: https://lh3.googleusercontent.com/-_VXZzHbtRTo/TrBe01eX9TI/AAAAAAAAIBg/ok0adjSgq_Q/s912/tiganesti.jpg.
In caldare da, dar in horn mai trebuie sa ninga. Hornurile Malaiesti erau prea departe ca se ne facem o idee: https://picasaweb.google.com/103619053022839033701/Clincea#5670136984420064402 ( se vede putin hornul mare). Zapada era, dar mai bine o sa se vada la fata locului. Asteptam episodul trei :)
Mersi de poze. Din păcate episodul 3 o sa se amâne ca mâine ma duc la munca din păcate:-(. Rămâne saptamana viitoare daca o sa am timp:-)
Some time before, I did need to buy a good car for my business but I did not earn enough money and could not buy anything. Thank God my brother adviced to try to get the mortgage loans from trustworthy bank. So, I did that and used to be satisfied with my small business loan.