Jamie Pierre - 1973-2011

14 November 2011, by alexosu

Din când în când vine câte o veste ca asta. Din păcate, se pare că ține de fișa postului, în sensul că pro-riderii se expun unor riscuri care sunt, în ciuda tuturor echipamentelor de protecție, destul de greu calculabile.

Jamie Pierre e “tipul cu dropurile”. Și-a construit imaginea celui care dă cele mai mari dropuri si și-a îmbunătatățit constant propriile performanțe. Părea ca e în competiție doar cu sine, până când Fred Syversen a reușit o performanță nesperată si irepetabilă - un accident cu final fericit, respectiv 107m de cădere liberă cu schiurile în picioare, căreia i-a supraviețuit.

A fost un schior controversat. Multă lume e de părere că nu s-a remarcat ca schior, ci ca “cliff-diver”, deși e evident că nu era deloc un schior de duzină, altfel nu ar fi ajuns să filmeze cu TGR, Warren Miller Entertainment sau Rage. A găsit o nișă, a exploatat-o, și a făcut-o cu stil și curaj.

Ca majoritatea pro-riderilor, Jamie Pierre începuse deja sezonul de schi, chiar dacă stațiunile sunt încă închise. În weekendul trecut, zona Snowbird a fost macinată de mai multe avalanșe seriose, una dintre ele fiind responsabilă de moartea lui Jamie Pierre. Raportul Centrului de Avalanșe Utah este sec și la obiect:

“With the partner watching, the victim dropped into the slope, immediately triggereing the slide. He was carried hundreds of feet through steep rocky terrain and reportedly went over a small cliff band and came to a stop only partially buried.”

Povestea lui Pierre se termină tragic și neașteptat, nu cu un drop cum am fi crezut, ci într-o avalanșă. Invevitabil se vor relua discuțiile în legătură cu prevenirea riscurilor legate de avalanșe. Ar fi mai bine să acceptăm că se vor întâmpla și că vor fi victime. Oamenii care se expun știu asta. Sau ar trebui.

“A great person, a little misunderstood at times, but anyone who knew him knows he had a heart of gold” spune Lee Cohen. RIP Jamie.

Mai multe pe aceeași temă aici.

Publicat in: Istorie, News, Oameni mari by alexosu

Comentezi?? Comenteaza!!

15 Raspunsuri la “Jamie Pierre - 1973-2011”

foxtremnoname on 14 November 2011 2:16 pm

Nashpa!
R.I.P.
Chiar imi placea sa le arat tututror cine e in topul sariturilor, de pa stanci cu skiurile, acum ce naiba sa le spun…..e ca si in Claim, **tui!
Flavius on 14 November 2011 3:19 pm

Chiar azi mă uitam la acest filmuleţ: http://www.zapiks.com/avalanche-xavier-de-le-rue.html. De data aceasta, a fost cu final fericit, dar te pune pe gânduri.
Maximilian on 15 November 2011 9:20 am

Nu ştiu cum să iau asta, dar s-a întâmplat să îl cunosc pe Jamie acum câţiva ani când filma cu TGR aici în România. Ce îmi rămâne în minte este o seară în care am învăţat de la Jamie şi de la Micah o grămadă despre Respect faţă de mediul înconjurător, despre perisabilitatea noastră ca persoane şi despre atitudinea unor pro-rideri, care sunt mai umili şi mai cu picioarele pe pământ decât noi, care adesea suntem mai băşinoşi decât trebuie. Jamie Pierre rămâne pentru mine un tip generos, guraliv şi pus pe şotii, pe care mi-l voi aminti întotdeauna cu un rânjet mare pe faţă!

Notă pentru cei care cred că schiurile late te transformă automat în expert în powder: oamenii despre care vorbeam mai sus erau în plină floare ca carierei de pro-skier, cu sute de zile de dat în pow la activ şi mărturiseau că obligatoriu fac minimum două cursuri de avalanşe pe sezon, de bun simţ şi ca să nu îţi piardă experienţa!

Cunoaşteţi-vă şi RESPECTAŢI-VĂ mediul înconjurător!
Mx
Cosmin on 15 November 2011 10:09 am

pacat, RIP
ola on 15 November 2011 10:29 am

@ Mx: Raportul preliminar al Utah Rescue Center zice sec altceva:” Two men in their 30s left the closed Alta ski area with the intent to ride the well known terrain of Alta and Snowbird. Neither ski areas are open yet and have yet to conduct any avalanche control within their boundaries. We interviewed the victim’s ski partner. While neither had any rescue gear or formal avalanche training, they were both expert skiers and new the terrain well. ”

Acum nu pot pleca de la premisa ca nu ai dreptate, insa astia zic destul de sigur(cred) putin mai multe. Naiba stie care o fi adevarul, insa cert este ca tot potrivit raportului au fost cateva avalanse in perioada apropiata accidentului si se pare ca una dintre ele, de mica intensitate a fost declansata de cei doi chiar inainte de curgerea fatala, DAR nu a fost suficient ca schiorii sa se opreasca desi stiau de avalansele anterioare cat si de declansarea spontana pe care tocmai o provocasera. Acestea fiind zise, Dumnezeu sa-l ierte si sa aiba pow acolo sus…:(
alexosu on 16 November 2011 9:22 am

@ola - acolo zice “formal avalanche training”, ceea ce inseamna, cel mai probabi, ca oamenii nu au luat si atestate pentru cursurile pe care le-au facut. Sunt foarte sigur ca oameni ca Jamie Pierre sunt bine pregatiti in materie de avalanche rescue samd.
Ce mi se pare, intr-adevar, dubios e ca nu erau echipati, mai ales in conditiile date.
Hai sa vedem ce zice raportul final… nu ca ar mai conta prea mult acum.
powcrates on 16 November 2011 10:02 am

@Mx

Aș mai adăuga pe lîngă bine-nimeritele ”Cunoașteți-vă și respectați mediul înconjurător” și ”tolerați animăluțele din și de pe lîngă pădure”.
Oricît de guralive ar fi, de exemplu, păsăricile.
Cu barba au fără.
Cosmin on 17 November 2011 9:53 am

@alexosu e foarte ciudat faptul ca nu aveau echipamentul de salvare. Totusi din ce am inteles din micul articol prezentat moartea lui a survenit datorita lovirii de stanci nu acoperirii cu zapada.
patrick on 17 November 2011 2:27 pm

fiecare pasare pe limba ei pier(r)e
ion on 18 November 2011 12:49 pm

pro-riderii se expun prea mult. industria-i impinge spre lucruri prea “extreme”. nu-i in regula. de cand urmaresc putin mai atent miscarea asta, de vreo cativa ani, au murit vreo 3-4 pro-rideri. nici nu vreau sa ma gandesc cati au murit in tentativa de a ajunge pro-rideri.

pentru ca un sport sa progreseze e nevoie de sacrificiu. dar sacrificiul suprem (adica sa-ti dai viata) nu se justifica.

e drept, acest sport are o particularitate aparte si anume, se desfasoara intr-un mediu “necontrolat”. dar totusi, exageram.
patrick on 20 November 2011 2:53 am

ion, de ce nu se justifica sacrificiul suprem? de fapt, te-ai exprimat gresit, asa ca o sa reformulez eu: de ce nu se justifica EXPUNEREA la un risc marit de a-ti pierde viata?
Maximilian on 21 November 2011 10:48 pm

Ion, dupa ce am citit ce ai scris nu am putut sa nu ma gandesc la Jeremy Lusk (freestyle motocrosser) si cum a sfarsit el. Cred ca acolo putem vorbi in mod clar despre un domeniu unde competitivitatea a atins un nivel aproape nepermis de mare si ca industria ii impinge catre asa ceva. Aici putem specula despre unde “s-a ajuns” si cat de puternice sunt aspiratiile care ii imping pe oameni sa riste din ce in ce mai mult. Nu stiu insa daca este si cazul acesta, sincer… Dar nu cunosc prea multe detalii, dincolo de ce am citit pe web si iti spun franc, nu am vrut sa asimilez intreaga poveste, fiindca mi-e si asa amar.

Vreau totusi sa spun altceva si in special directionat catre cei cu filme de pro-rideri (exista si la noi o serie de oameni trecuti de o anumita varsta care isi mai fac iluzii in acest sens). Sa fii pro-rider este un full-time job si presupune rigurozitate si asumarea unor contracte. De multe ori asta inseamna sa iti fortezi limitele pentru a fi “pe piata”. Cred ca avem un gand comun aici. Statutul de pro este destul de perisabil si putini sunt cei longevivi, nu neaparat in sens propriu, ci mai degraba in sensul figurat de a avea vizibilitate si de a ramane in constiinta publicului, pentru a-si justifica acel statut efemer. Putini stiu ca sportivii de varf din domeniile alternative sunt virtualmente neasigurabili, iar daca li se intampla ceva ajung la mila donatiilor fanilor sau a prietenilor. Lumea in care traim e a naibii de cruda si uita de pe o zi pe alta, serios. Cazuri care imi vin in minte automat: Jake Brown (skateboarding), Mike Aitken (BMX) sau Stephen Murray (BMX), un caz mai tragic dar al naibii de educativ, daca ai rabdare sa vizionezi cateva filmulete pe net. Imi aduc aminte chiar ca citeam un interviu cu Seth Morrison in care vorbea despre treaba asta. Nu stiu ce impresie are lumea despre Seth, poate unii isi imagineaza ca traieste in vile de milioane si conduce SUV-uri cu spinnere, dar din acel interviu reiesea ca depinde strict de relatiile lui cu sponsorii si de cum si le ingrijeste, iar daca ele se vor intrerupe intr-o buna zi, ar reveni la o viata deloc magulitoare pentru o persoana atat de high-profile. Mai pe sleau, provine dintr-o familie saraca si in acel interviu povestea, printre altele, ce onoare nemasurata a simtit cand K2 a ales sa plateasca un billboard de-o schioapa taman in oraselul lui natal. Pentru ca oamenii de acolo habar nu aveau cine e si credeau ca e un pierde-vara.

Cred ca trebuie sa ne respectam pro-riderii, dar in acelasi timp sa fim realisti in ceea ce ii priveste si sa fim recunoscatori pentru propriile noastre vieti. Nu trebuie sa fii pro-rider pentru a te bucura de schi sau de snowboarding.

Astea sunt gandurile mele imprastiate de la ora asta.
Mx
alexosu on 21 November 2011 10:53 pm

^ Eu sunt de acord cu Maxi! În general, dar mai ales în cazul comentariului de față.
Maximilian on 22 November 2011 11:12 am

Fix despre ce vorbeam: http://www.pinkbike.com/news/Dane-Searls-in-Critical-Condition-2011.html

Pfff…

Mx
Doru on 27 November 2011 9:20 pm

Maxi, perfect de acord cu commentul anterior, insa tragedia lui Dane Searls nu are nimic de-a face cu riscurile asociate meseriei de pro-rider. Eventual ai putea sa iti faci o imagine asupra efectului pe care il are impingerea continua a limitelor asupra psihicului unor rideri, care din pacate ajung sa fie imuni la pericole banale si se comporta ca si cum ar fi invincibili, pacat.
Chiar si accidentul lui Jamie Pierre nu poate fi asociat statutului sau de pro-rider… din pacate s-a intamplat intr-o circumstanta in care se poate gasi orice backcountry skier amator, ceea ce ar trebui sa ne dea cu atat mai mult de gandit