Devils’ Gardens, colecția ianuarie 2012
January 31, 2012
După ninsoarea de miercuri-joi, vineri am dat o tură să văd cam cum arată pe sus după o ninsoare cum nu prea am văzut în ultimi ani. Ajuns la capătul pârtiei Sorica, constat că treaba nu stă prea roz: vântul și-a făcut treaba murdară. Read more
Armada Triumph - ski review
January 30, 2012
Asta e din seria ”La cererea publicului spectator”. Am zis la prima zăpadă că revin cu un review pentru Triumph și iată că doar o lună mai târziu mă țin de promisiune. Read more
La tocat de zăpadă
January 29, 2012
Am avut două zile de schi așa cum ar trebui să fie toate. Unde oare o fi zăpada mai mare, cu ce pereche de schiuri să ies - asta e genul de dileme pe care îmi place să le am.
Amintiri din copilărie
January 29, 2012
Muchia Sorica e o zonă pe unde mergeam foarte des acum 25-30 ani, dar pe unde am coborât foarte rar în ultimii ani datorită lipsei zăpezii. Read more
Hypercarver - care e treaba cu asta?
January 24, 2012
Acum câteva săptămâni a scris un articol despre schiurile frontside. Cum discuțiile au fost suficient de aprise și voi destul de interesați de subiect, revin cu un nou termen: hypercarver. Read more
Pericol în Baiului
January 23, 2012
S-a cam terminat. În Baiului pe fețe sunt plăcile de vânt cu zgomot caracteristic. Deci pericol mare de avalanșă. Nu ai ce profil să mai faci ca să îți dai seama foarte ușor că e grav. Tura a fost ieri, așa că o perioadă e de evitat zona.
Doar în pădure este încă bine.
Bătrânul Cuche și bătrânul Streif
January 23, 2012
Întotdeauna mi-a plăcut de Cuche, probabil că are legătură cu fața. Pare fioros, dar e clar pentru toată lumea că nu e. Pare serios doar până când zâmbește. Și de vreo 2 ani pare terminat la finalul fiecărei curse, ca sâ o ia de la cappăt cu prima ocazie. Și să câștige mai des decât oricine la vârsta lui. Read more
Pădurarii din Azuga
January 23, 2012
În lipsă de alternative, pe sus bătea un viscol puternic, puțin schi prin pădure, în zona Cazacu. Câteva fețe interesante cu pantă mare ceva pe la 40 de grade, sămbătă 21.ianuarie.2012.
Pădurarii din Poiana Brașov
January 22, 2012
În sfârșit a venit balamucul de zăpadă peste noi. Sâmbătă am descins tot în Poiana Brașov. Cum în Sinaia încă nu merită mers, era cea mai bună variantă. Știam că față de acum 2 săptămâni a nins mult, așa ca speram că s-au acoperit bălăriile post-șantier și că pădurile sunt frecventabile. Read more
Ieri în Poiană
January 20, 2012
Doru a fost ieri în Poiană și vine cu o serie de noutăți. Mâine ajung și eu și mai completăm.
Zăpada mi s-a părut incredibilă (…). Noi ne-am dat mult prin pădure prin stânga Lupului, mai jos de cabana Postăvaru, spre o variantă care dă în Teleferic, în dreapta Kanzel-ulu, cu intrare exact pe sub stația telecabinei mari, și chiar și pe Kanzel, pe marginea cu teleschiul (tot dreapta cum cobori). Peste tot pulver fără fund, la un moment dat și-a pierdut Dana un schi și am stat 20min să-l găsim.
Pârtiile bătute impecabil; mai sunt pietre, însă în general ocolibile, și unde dădeai prin ele erau mici și libere, nu făceau daune în talpă. Foarte diferit față de acum 2 săptămâni când am fost dezămagit total. Oricum, mie începe să-mi fie din ce în ce mai clar, Poiana merită doar în timpul săptămânii, nu și-n weekend.
A, și hoții continuă să nu dea cartele de 1 zi/4h, cu aceeași scuză că instalațiile care se pot opri oricând din cauza vântului. Noi am reușit să luam la prima oră de la o tanti bine dispusă, după ce am insistat că ne asumam răspunderea în caz că se opresc cablurile, însă Tibi, care avea ceva puncte de weekendul trecut, n-a mai reușit la prânz să înduplece vânzătoarele, și a încheiat ziua cu 90 de puncte consumate.