Bătrânul Cuche și bătrânul Streif

23 January 2012, by alexosu

Întotdeauna mi-a plăcut de Cuche, probabil că are legătură cu fața. Pare fioros, dar e clar pentru toată lumea că nu e. Pare serios doar până când zâmbește. Și de vreo 2 ani pare terminat la finalul fiecărei curse, ca sâ o ia de la cappăt cu prima ocazie. Și să câștige mai des decât oricine la vârsta lui.

Săptămâna trecută, dupa ce a terminat pe 15 și cu greu și-a îndreptat spatele după finișul de la Wengen, Didier Cuche a anunțat că ăsta e ultimul sezon de Cupă Mondială. Am știut tot timpul că anul ăsta se va retrage. Nu știu dacă a fost premoniție sau intuiție, dar pentru mine nu a fost o surpriză deloc. Acum pare perfect logic să facă anunțul între cele mai celebre două etape din circuit - Wengen și Kitz. Sau înainte de Kitz, locul în care e rege. Regele celei mai celebre coborâri.

Anul trecut era favorit clar și a câștigat într-o manieră categorică. Anul ăsta venea pentru ultima dată, ca un gladiator care calcă ultima dată în arena pe care a stăpânit-o în ultimii ani, cu mulți tineri care îi dau târcoale, chiar dacă cu respect. Nu știu câtă lume l-a văzut favorit, eu cu siguranță. Pentru că pare că știe și simte pârtia perfect, oricât de mult ar fi modificată de la un an la altul.

Exact așa a fost și acum. Acolo unde alții au ezitat, el a accelerat, unde alte schiuri au tremurat, ale lui au tăiat, iar trasa aleasă a fost, cu siguranță, cea ideală. În ciuda zăpezii proaspete care într-o etapă de coborâre e un coșmar pentru toti schiorii și antrenorii. Ca să nu mai zic de cei care se ocupă de pregătirea echipamentului.

Victoria nu a fost o surpriză, ci o bucurie fără margini. Nu cred că e cineva care să nu se fi bucurat pentru Cuche. E cel mai frumos cadou de adio pe care Streif-ul i-l face. Sau pe care Didier îl face Streif-ului, pentru “it takes two to tango”, vorba poetului.

Nu mai sunt multe de spus. Didier Cuche se poate retrage mâaine de tot, dacă vrea, și tot va fi cel mai bun schior al ultimilor ani. Nu mai are nimic de demonstrat, așa că e de urmărit fiecare evoluție a sa, presimt că vom mai avea motive de bucurie.

Foto credit: www.nzz.ch

  • TwitThis
  • Google
  • Facebook
  • LinkedIn
  • MySpace
  • E-mail this story to a friend!
  • Print this article!

Comentezi?? Comenteaza!!

5 Raspunsuri la “Bătrânul Cuche È™i bătrânul Streif”

  1. Bam on 24 January 2012 1:00 pm

    Putin cam mult spus, cel mai bun. Comparativ, Bode are (mult) mai multe victorii. Oricum, jos palaria!

  2. alexosu on 24 January 2012 1:06 pm

    În ultimii 3-4 ani Cuche a fost omul cu rezultatele mai bune. Bode a revenit la JO de la Whisler la rezultatele cu care ne obișnuise acum 5-7 ani.

  3. Bam on 24 January 2012 1:21 pm

    Dacă 33-17 reprezinta rezultatul mai bun…Dar s-a conturat panorama: esti fan Cuche si aici s-a inchis punctul de fuga.

  4. alexosu on 24 January 2012 1:58 pm

    De fapt sunt fan Bode :D.

  5. radubu on 29 January 2012 10:33 pm

    fost prin cartier ieri shi azi.

    trebe grande cojones sa dai blana pe streif. partea sparta (mausfalle) e pur shi simplu un patinoar pe la 80%. deja cu hopuri. ieri m-am kkt sa o tai de-a latul, azi am evitat-o. de la teleu pare distractiv. de pe ea nu e.

    va doresc distractzie cit mai placuta pe unde v-atzi da. ca zapada e garla.

Ai citit articolul si ai o opinie... o intrebare... o injuratura? Orice ar fi, poti folosi formularul de mai jos.




Spam protection by WP Captcha-Free