Români, cuceriți Les 2 Alpes!
23 February 2012, by alexosu
Cam așa s-ar traduce excursia numită Snow Fest de anul ăsta. Datele esențiale sunt următoarele: 24-31 Martie, 265 de euro pentru cazare și skipass plus petrecerile obligatorii. Pentru restul - masă, transport etc, fiecare se descurcă cum poate.
Îmi place conceptul de ieșire foarte accesibila la schi, pentru că vine în opoziție față de prețurile practicate pe la noi. E adevărat că prefer alt gen de skitrip, dar cum multă lumea vrea doar pârtii bune și distracție multă pe bani puțini, de ce nu?
Treaba interesantă cu SnowFest-ul din acest an, și ăsta e motivul care m-a convins că oamenii de pe derdelus.ro ar trebui să știe de ofertă, e La Grave. Skipass-ul acoperă și transportul pe cablu în La Grave în timpul săptămânii. Așa ca vorbim nu doar de domeniul uriaș din Les 2 Alpes, ci și de legendarul sat care i-a fost casă lui Doug Coombs mult timp.
Chiar dacă nu vă puteți da decât pe pârtia din La Grave, merită să vizitați sătucul. E exact opusul stațiunii mamut Les 2 Alpes, și poate veți prinde gustul.
Un lucru important de știu despre stațiunile din Franța, deci și Les 2 Alpes: ăștia taxează tot. Taxă de stațiune (2.8E/zi), de lenjerie și prosop (10E+10E/zi, dar sunt opționale, în sensul că dacă nu ai nevoie, nu primești și nu plătești) și o garanție care se lasă pentru cazare (200E/apartament). Nici aceste taxe nu sunt incluse în cei 265 de euro.
Detalii complete pe site-ul oficial.
Comentezi?? Comenteaza!!
Ai citit articolul si ai o opinie... o intrebare... o injuratura? Orice ar fi, poti folosi formularul de mai jos.