Skitest cu Nordica și Armada

Weekendul trecut la Sinaia a avut loc un skitest mult mai interesant decât ar părea la prima vedere. Schiurile Nordica și Armada au stat elegant unele lângă altele iar schiorii au avut cu adevărat de unde alege.

Nordica nu e un brand nou în România. Acum câțiva ani Gipo Pescar a încercat să îl distribuie în România, împreună cu Rollerblade, KillerLoop, Salewa și altele. Evident, treaba nu a mers prea bine, iar acum 3 ani Nordica a dispărut. Luciana s-a hotărât să preia distribuția, așa că de la anul Nordica revine în magazine. O veste bună, mai ales în contextul în care Elan, Atomic sau Rossignol și-au redus prezența în România.

Primul pas, natural de altfel, a fost o serie de skiteste în Sinaia, Azuga, Bușteni, Poiană, Păltiniș. Eu l-am prins pe cel din Sinaia, și bine am făcut.

Surpriza a fost când și Armada a anunțat testul din Sinaia în același weekend cu Nordica. Nu se întâmplă prea des să vezi doi importatori cu doua branduri relativ concurente făcând împreună un eveniment. Am încercat în trecut de mai multe ori organizarea unui test multi-brand și de fiecare dată ne-am lovit de niște discuții “principiale” care nu au dus nicăieri. Sâmbătă și duminică am văzut un semn de normalitate. Am trecut chiar și peste steagurile cu Vlad Oprea, care nu am înțeles ce loc aveau acolo, dar pot bănui.

În fine, să vorbim despre schiuri. Nordica a aliniat o gamă variată de schiuri de pârtie, plus Enforcer – un all-mountain capabil de offpiste. Am apucat să fac mai multe ture cu Dobermann SL, Dobermann GS, Spitfire și Enforcer. De la Armada am făcut mai multe ture cu TST și JJ AK, plus ANT-ul din arsenalul propriu. O să detaliez experiența cu ce mi-a plăcut mai mult – Nordica Dobermann GS și Armada TST.

GS vine de la Giant Slalom, după cum v-ați aștepta. Modelul testat are 181cm, radius 19m, dimensiuni 111-67-97. 2 straturi de titanal îl fac un schiu rigid și extrem de stabil la viteze mari. Zăpada a fost foarte bună pentru GS, cel puțin în prima parte a zilei. Tare, bine bătută, fără denivelări. În plus nu a fost deloc aglomerat, așa că am putut să calc accelerația. Din păcate, în Sinaia asta înseamnă că ești jos tocmai când lucrurile se încing. 7-8 viraje pe Valea Dorului ar trebui să fie începutul.

Schiurile se simt stabile și par că au mușchii încordați de cum le pui în picioare. Primele viraje au fost largi, dar fără să forțez, ca să mă obișnuiesc cu lățimea (rar ajung pe schiuri de 67mm) și cu radiusul. Am apreciat alunecarea rapidă și senzația de stabilitate. Pe de altă parte nu mi-a luat mult să înțeleg că GS-ul are nevoie de loc mult pentru viraje. Doar prima tură a fost de împrietenire, pentru că în următoarele am dat tot ce am mai bun în materie de carving. M-am trezit trecând cu brațul în mare viteză la câțiva cm de pârtie. Oricât de mult am tras de ele, păreau că mai au rezerve. Șoșo, pe de altă parte, spunea că i-ar plăcea mai lungi, dar el e un schior mult mai capabil decât mine.

Senzația de bază asta a fost: control perfect la viteză oricât de mare. Pe de altă parte mi s-au părut foarte ușor de schiat. Cred că un schior cu tehnică bună (nu excelentă, nu perfectă) se va distra foarte bine cu GS-ul atâta timp cât pârtia e corespunzătoare. Schimbă direcția foarte ușor pentru că tranziția de pe un cant pe altul este aproape instantanee. Singura problemă ar apărea dacă viteza crește peste ce știe schiorul, și cu GS văd posibilitatea asta. Ăsta ar fi un moment dificil, pentru că GS e rigid și extrem de energic. La fiecare ieșire din viraj simțeam un impuls hotărât înainte. Dacă știi ce să faci cu energia asta, e perfect.

SL-ul mi s-a părut obositor din cauza radiusului foarte mic (12.7m la o lungime de 167cm), dar cei 19m ai GS-ului au fost fix pe gustul meu. Am făcut vreo 5 coborâri și doar telefonul lui Ovidiu care avea cerere mare pentru GS m-a făcut să îl duc înapoi. M-am simțit foarte natural cu GS-ul în picioare. Totuși, pe la ora 13.00 când zăpada se înmuiase vizibil, m-am bucurat că am revenit pe un schiu lat. Am mai făcut câte o tură pe SL (prea scurt, radius prea mic), Enforcer (mi s-a părut un schiu indecis, sau un carver prea lat… trebuie să îl scot din pârtie ca să ma prind), Spitfire (model de cross – vârf de SL și coadă de GS, din nou cam prea scurt la 170).

GS cu siguranță are minusuri, dar pentru o pârtie bine bătută, tare, liberă și lungă mi se pare una din cele mai bune alegeri.

De la Armada am ales TST-ul. Un schi mai diferit de GS cu greu puteam să aleg. TST e un model lansat anul ăsta. Rocker pe față, camber normal în rest, vârf destul de soft, coadă mai degrabă rigidă. E undeva la intersecția dintre ARV (all-mountain), ANT (big-mountain) și JJ (backcountry). Am ales modelul de 192cm, radius 18.9m, dimensiuni 120-133-103-124. Un midfat, deci, care pe hârtie ar fi trebuit să se simtă bine chiar și pe pârtia din Sinaia. După câtă lume s-a înghesuit să îl încerce, trag concluzia că nu doar mie mi-a plăcut.

Pentru că recunosc cinstit că mi-a plăcut. Foarte rapid în schimbarea direcției (chiar dacă nu se compară cu Dobermann GS), foarte ușor și prietenos, foarte distractiv de schiat. Pe pârtie se simte bine în viraje largi in viteză, pe care le ține exemplar. Am simțit că la un moment dat viteza e prea mare, așa că am redus ritmul, dar TST nu pentru asta e făcut. În schimb orice denivelare a pârtiei, oricât de mică, e un prilej de o mică săritură. Încarcă puțin cozile, dă drumul tensiunii și cu puțin exercițiu poți face și un grab mic.

Am ieșit din pârtie, pe o zăpadă grea și moale, dar TST a părut foarte în elementul lui. Ăsta e marele său plus – pare că se descurcă în orice condiții. Singurul mius – se simte puțin instabil la viteze foarte mari. Sau poate că e prea scurt pentru mine, pentru că am observat că și schiorii mai mici decât mine cu 10-15cm tot la modelul de 192 trăgeau.

Cred că TST poate deveni schiul ăla bun la toate. I-ar sta bine inclusiv cu o legătură de tură. Vă recomand să îl încercați/cumpărați mai lung decât vă spune intuiția. 10-15cm peste înălțimea voastră, mai ales dacă vă dați bine și mai în forță.

Din păcate a trebuit să pun punct testului foarte brusc, duminică puțin înainte de prânz, în ciuda vremii perfecte, a cozilor inexistente și a chefului maxim de dat. Sau poate chiar din aceste cauze. O mică accidentare cauzată de impactul cu unul din gardurile cu rol de parazăpezi din Valea Dorului m-a transformat în spectator pentru restul zilei. Din fericire nu au fost urmări serioase, dar asta și pentru că am fost destul de norocos.