În Nord – la dat cu Kaj și Sverre

Partea a treia a călătoriei în Are e și cel mai greu de scris, pentru că e vorba despre Kaj Zackrisson și Sverre Liliequist și despre 2 zile de schiat împreună cu ei într-unul din cele mai fantastice locuri cu putință.

Dar să continui povestea de unde am lăsat-o. Prima seară în Are m-a pus în gardă pentru ce a urmat, dar numai în mică măsură. Știam cam tot – cât de mare e domeniul schiabil, căt din el e deschis și care e starea zăpezii; știam că zilele vor fi foarte scurte; știam povestea lui Sverre și a lui Kaj și că sunt simpatici. Chiar și așa, chiar și cu așteptări foarte mari, ultimele două zile îmi vor rămâne în memorie și inimă foarte mult timp.

În prima zi în Are am ieșit repede pe pârtii. Din cele peste 100 de pârtii sunt deschise doar 12, iar din cele 42 de cabluri, merg doar 9. Dar asta e mai mult decât se întâmplă de obicei la început de decembrie. Sezonul ăsta a început mai bine decât în general, așa că am putut schia din cel mai înalt punct (1274m) pe zăpadă naturală în partea de sus, și artificială în cea de jos. Cum începe să se întunece pe la 14.30, cablurile încep să se închidă tot atunci, mai puțin telescaunul VM8 care ține de pârtiile cu nocturnă, unde se vor ține și probele de Cupă Mondială din 19-20 decembrie.

E destul de frig, în general între -18 și -6 grade, mai frig jos decât sus, și cu variații foarte mici între zi și noapte. Asta e o veste bună pentru că zăpada e foarte bună pe tot parcursul zilei. Ratracele merg noaptea, iar pe pârtiile de concurs tunurile de zăpadă merg de 2 săptămâni fără oprire.

Deși muntele nu e foarte înalt, poți schia aproape 1000m diferență de nivel într-o singură coborâre. Evident, sunt multe locuri în care te poți opri pentru o pauză, iar prețurile sunt așa cum te aștepți să fie în Suedia. Mari.

Ei, și de aici încep lucrurile cu adevărat interesante. Primul e legat de lumină. Impresia e că schiezi tot timpul cu apusul în față. Soarele nu se ridică prea mult de la orizont, iar lumina e în general portocalie. Fiind și atât de frig, cu zăpadă și pietre de jur împrejur, toată atmosfera devine complet ireală. Mă uitam pe pozele de mai jos și constatam că aparatul și fotograful nu reușesc să capteze nici pe departe senzația pe care am avut-o aici. Informații complete și foarte la zi găsiți aici. Atât despre schi, să trecem la oameni.

Kaj și Sverre sunt prieteni de foarte mult timp și au făcut o tonă de lucruri împreună. Vedeți trailer-ul filmului Tres Bonne Equipe și veți prinde puțin ideea. Apropo, se aude că s-ar putea să lase filmul la liber în curând, vom reveni cu noutăți pe tema asta.

Très Bonne Équipe! Teaser from Très Bonne Équipe on Vimeo.

Sunt doi dintre cei mai bun schiori de freeride chiar și acum când nu mai concureaza în FWT. Nu s-au retras de tot, îi vom vedea la Zermatt în februarie în competiția pe care au lansat-o anul trecut, Swatch Skiers Cup, (și pe tema asta vom reveni). Când i-am întrebat de ce s-au retras din FWT, amândoi au avut cam același răspuns – motivația. De când au familii, riscul unei noi accidentări cântărește altfel. Asta nu îi face mai puțin competitivi sau determinați, dar toată energia asta ia alte forme, trecând peste Skiers Cup. Kaj dezvoltă în continuare schiuri, legături și clăpari alături de Salomon. Sverre face cam același lucru în echipa Nordica. Și au lansat împreună Kask, un brand de căciuli, ciorapi și layer-e premium, pe bază de lână merino.

Am schiat cu ei, am stat la masă sau la bar cu ei, am vorbit lucruri serioase și prostii. Am avut norocul să mă îi cunosc și să mă dau alături de ei timp de 2 zile. Cu mâna pe inimă, sunt doi dintre cei mai modești, simpatici și pozitivi oameni pe care îi știu. Când sunt pe schiuri, amândoi au gurile până la urechi de fericire. Kaj e așa cum îl vezi in filme – îi auzi de departe exclamațiile când dă un drop, sare ceva sau prinde viteză. Și asta se întâmplă cam tot timpul. Sverre e ceva mai tăcut, dar din când în când scapă câte un fluierat iar fața lui spune tot. La amândoi se vede de foarte departe bucuria cu care se dau, indiferent că e vorba de carving pe pârtiile astea perfecte, sau de ieșiri pe lângă ele în căutare de ceva de sărit sau câteva viraje în pow.

Am ajuns la Are, alături de Kaj și Sverre, la invitația echipei Kask.