În lumina noilor informații despre telecabina din Bușteni, putem inaugura liniștiți seria de articole “Bucegii la picior”. Spuneam că mi se par evidente 3 variante de acces la văile din nordul masivului: telecabina din Sinaia, urcare pe Valea Cerbului sau cu mașina până la Diham și de acolo la picior.

Câteva cuvinte despre tura de acum o săptămână, când am făcut o plimbare lungă de la cota 2000 până la intrarea în Valea Albă. Întâi am vrut să coborâm pe valea Comorilor, dar ne-a descurajat lipsa zăpezii. Speram că Alba va avea mai multe de oferit, dar am ales greșit. După două viraje pe o zăpadă betonată și cu un vânt extrem de nervos venind de jos, ne-am înghițit ambițiile de schiori de abrupt și am dat-o cuminte înapoi până la Piatra Arsă.

Yesterday the alpinists had more fun.

A post shared by Alex Borșan (@alexborsan) on

Chiar și așa, sau poate tocmai de aia, am intrat ca niște eroi în stația de telecabină de la 2000, transpirați, obosiți și bătuți de vânt și soare. Apoi am stat cu sufletul la gură urmărind prognoza care anunța ninsori masive în Bucegi. Nu au fost masive, dar să privim partea bună: a mai nins ceva.

Pentru tura de ieri am decis că valea Cerbului e alegerea prea evidentă. Am ochit vâlcelul Portițelor urcat din poiana Bucșoiului. Am lăsat mașina la cabana Steaua. Într-o oră eram la Pichetul Roșu și de acolo pe Take Ionescu în încă o jumătate de oră în poiană. Ne-am dat seama că am cărat degeaba colțari și pioleți, pentru că stratul de zăpadă proaspătă creștea pe măsură ce urcam. Ăsta a fost motivul pentru care nu am reușit să urcăm mai mult de o treime din vâlcel, ne-am oprit când lucrurile deveneau cu adevărat interesante. Nu știu cum ar fi fost cu focile puse pe schiuri, ceva îmi spune că nu am fi urcat cu mult mai sus din cauza pantei și a tehnicii noastre destul de precare. Am sperat că măcar ceața ne va lăsa la un moment dat. Poate data viitoare.

Partea bună e că am schiat o zăpadă excelentă pentru mijlocul lui Martie. Un powder aproape uscat, stabil și prietenos. O vale foarte bine acoperită, pe care nu am mai fost până acum și pe care o voi ține minte pentru a o încerca din nou când va putea fi urcată integral. Apoi am continuat pe schiuri până la Pichetul Roșu, practic un vis din copilărie.

Cu ocazia asta raportez și prima defecțiune a clăparului La Sportiva Spectre. S-a crăpat limba clăparului drept, exact pe zona de torsiune. Doar într-o parte, dar tot e destul de enervant. Încerc să improvizez o reparație, dar oricum iau în calcul să iau un Salomon MTN Lab pentru ture scurte, iar Spectre să rămână clăparul pentru mai lungi și care presupun și mai mult mers fără schiuri.

Edit: Am corectat numele vâlcelului. În versiunea originală era numit greșit “vâlcelul Pietros”. Numele corect este vălcelul Portițelor.


No Thumbnail

There is not any newer post !