Courmayeur e “the sunny side”, fața sudică a masivului Mont Blanc. Aici se cheamă Monte Bianco. Pe partea cealaltă e Chamonix, locul unde a început totul. Cu mașina o iei prin tunel și ajungi dintr-un oraș în celălalt în mai puțin de 30 de minute. Pe schiuri e altă poveste, dar e una despre care doar am citit, deși aș fi vrut să am acum propria mea versiune.

În a patra zi de dat excursia mea s-a terminat cu o fractură și luxație a degetului mare pe care, în sfârșit, le-am rezolvat. Cum se întâmplă în cazuri din astea, lăsasem ce e mai bun pentru final – respectiv punta Helbronner. Italienii au pus o telecabină la aproape 3.500m cu acces către un teren fantastic în toate sensurile cuvântului. De aici poți coborâ înapoi în Courmayeur sau pe partea franceză, în Chamonix. Am un motiv serios, deci, să revin în zona la un moment dat.

Courmayeur e capătul Văii Aosta. Ceva mai jos mai sunt Monte Rosa, cu satele Champoluc, Gressoney, Alagna, și Cervinia, cu vecinul Zermatt. Adunate, locurile astea îți dau de schiat și cățărat o viață întreagă. Am ajuns prin locurile astea 4 ierni, nu văd de ce nu aș continua, mai ales când știu ce a rămas neschiat.

Revenind, Courmayeur e mult diferit de Chamonix – mai mic, mai cochet, mai puțin călcat de turiști, dar în comparație Alagna pare un cătun pustiu. Și e foarte bine așa. Cert e că în materie de prețuri, Courmayeur și Chamonix nu sunt chiar atât de diferite. Schiul, însă, e mai bun, cu tot respectul pentru istorie. Pârtiile sunt mai late, mai bine întreținute și mai libere. În plus, domeniul e foarte compact, spre deosebire de Cham, unde ai nevoie de autobuz pentru a lega cele 4 zone de dat.

În Courmayeur ai o telecabină mare care leagă centrul orașului de platoul principal, Plan Checrouit. Face curse până la 22.30, pentru că pe platoul ăsta e distracția de după schi. Nu în sat, că sunt și oameni bătrâni care au venit la odhină nu la balamuc. Sau copii mici, ca să vorbesc mai în cunoștință de cauză.

Am ajuns acolo pe ruta București – Bergamo (via avion) – Courmayeur (via van de 9 locuri pe care l-am găsit aici: findtransfers.com). Pentru un grup de 4 adulți și 2 copii a fost varianta cea mai rezonabilă.

Nu voi intra prea mult în detalii cu ce am schiat. Nu trebuie ratată sub nici o formă urcarea cu telecabina Arp, cea mai mică telecabină în care am intrat, și care te duce la una din cele mai tari panorame pe care le-ai văzut vreodată. De aici sunt două rute clasice în jos, ambele intră la capitolul “lectură obligatorie”. Și dacă prindeți o zi cu soare nu ratați sub nici o formă Punta Helbronner, ca să îmi povestiți și mie cum a fost.

În Valea Dorului lucrurile arată foarte bine pe pârtii, cel puțin pe cele deservite de vechiul telescaun. Nu insist acum pe povestea cu cartelele, e știut faptul că pentru a te da pe toate pârtiile ai nevoie de 2 cartele diferite de la 2 operatori diferiți. Vom vorbi desăre asta cu altă ocazie. Pârtiile, deci, sunt bine bătute, au multă zăpadă, nu e deloc gheață. Ieri vizibilitatea nu a fost cea mai bună. Deși nu a fost ceață, plafonul de nori omora orice contrast, așa că nu se prea disting schimbările de pantă sau de zăpadă. Chiar dacă încă e perioadă de vacanță, e foarte puțină lume și pe pârtii, și în cabane.

Am luat un abonament pe jumătate de zi, care acum costă 80 de lei. Nu știu prețurile de la celelalte instalații, nu am ajuns pe acolo.

Pe Carp, pe traseul clasic, zăpada e continuă de sus până la curba de sub cota 1.500. Acolo schiurile sau placa trebuie date jos. Alte variante de la 1.500 nu sunt recomandate. Revenind la Carp, zăpada e destul de subțire, dedesubt e un strat consistent de zăpadă înghețată sau chiar gheață.  Din când în când mai dai peste ceva pietre, care nu se văd deloc. Aș zice să luați schiurile alea vechi, deci, ca să nu vă pară rău.

Am încercat și o coborâre pe Târle, dar acolo am schiat mai mult pe boscheți și jnepeni decât pe zăpadă. Am revenit, deci, pe Carp, pare singura variantă bună în momentul ăsta.

Din auzite știu că în Azuga e zăpadă doar după prima treime în sus, în Predeal e relativ ok, dar tot puțină zăpadă, la fel și în Bușteni. Cea mai bună variantă e Poiana Brașov, unde oamenii au muncit serios să acopere pârtiile cu zăpadă artificială și merg toate instalațiile.

Prognoza nu arată prea bine pentru zilele următoare. Ninsorile vor fi neglijabile și vântul va fi destul de puternic. Așteptăm vremuri mai bune.

Datorită faptului că am la activ poate peste 2000 de zile de ski pe vai în cele mai diverse condiții, cred că sunt în măsură să mă încumet să fac o clasificare cât de cât pertinentă a principalelor culoare schiabile din Bucegi. Nu cred că clăsificarea care urmează este infailibilă, ci este orientativă și poate suferi îmbunătățiri și adăugiri pe parcurs.

Clasificarea pe care am considerat-o cea mai utilă este Toponeige (Shahshahani). Ea cuprinde câteva subclasificari:

Clasificarea “pentru coborare”, de ansamblu

Cuprinde 5 grade de la 1 la 5; pana la gradul 5 avem trei subdiviziuni (ex: 4.1, 4.2, 4.3.) iar gradul 5 are 6 subdiviziuni: 5.1, 5.2… 5.6.

Schi 1: Nivelul de bază, panta nu depășește 30°, pasajele cu pădure sunt aerisite, diferența de nivel sub 800m.
Ski 2: Nu avem dificultăți tehnice particulare, panta de 35° maxim, diferența de nivel poate fi peste 800m.
Schi 3: Nivelul de debut pentru schi-alpinism, acest nivel e caracterizat de existența unor pasaje tehnice, porțiuni lungi cu panta constantă peste 35°, putem avea deasemeni scurte pasaje de 40°-45°.
Schi 4; De la acest nivel putem vorbi de culoare și “pente raide”, pantă constantă de 40°, apar scurte pasaje de 50°.
Schi 5; Pantă constantă de 45°-50°,cu pasaje semnificative de 50° și peste.

Clasificarea punctuală pe  pasaje

S1: pantă sub 25°
S2: pantă 25°-30°
S3: pantă până la 35°
S4: pantă până la 45°, pasaje cu pantă de 40° constantă
S5: pantă de 45°-50°, pantă constantă de 45°
S6: panta de 50°-55°, pantă constantă de 50°
S7: pantă de 55°-60° ,pantă constantă de 55°

Clasificarea după gradul de expunere

Expo 1 (E1): Nu avem obstacole importante, panta este în jur de 25 grade, pot să apară scurte pante de peste 50 grade care se termină cu pantă mică de 25°-30°, nu sunt probleme în caz de cădere pe zăpadă moale, dar pot să apară probleme în caz de cădere pe zăpada tare.
Expo 2 (E2): Zone cu stânci care barează, culoare lejere, risc de lovire important în caz de cădere.
Expo 3 (E3): Risc de cădere peste pereți, săritori, etc. Riscul de lovire de pereti nu este imediat, în caz de cădere moarte probabilă.
Expo 4 (E4): Risc de cădere peste pereți, săritori etc. Riscul de lovire de pereți este imediat, moarte sigură.

Clasificarea după calitatea zăpezii

Deasemeni trebuie luat în considerare că duritatea zăpezii poate fi un factor care să mărească dificultatea unui culoar. Una e să schiezi pe firn un culoar de 50° și cu totul altă dificultate va avea același culoar acoperit de gheață.

Mai jos un tabel de corespondență între calitatea zăpezii și dificultatea parcurgerii lui:

Clasificarea văilor e mai jos.
Observație: cotațiile pe pasaje (S) au fost stabilite pe baza măsurătorilor executate cu clinometru.

Notă: Acest articol a fost publicat prima dată în mai 2008, sub semnătura inconfundabilă a lui Bogdan Boja, mai cunosct ca Bubulu. De atunci nu s-a schimbat nimic cu văile din Bucegi, deci l-am păstrat în aceeași formă.

Localizare

Valea Stubai se gaseste in landul Tirol (Austria) in vecinatatea orasului Innsbruck; accesul spre aceasta vale se face direct din autostrada ce leaga Austria de nordul Italiei (Brenner pass)- aprox. 12 km de Innsbruck. Distanta fata de vama Bors este de aproximativ 1050km (www.viamichelin.com)

Acces

Cu avionul. Cel mai important aeroport din zona se gaseste in Innsbruck insa puteti gasi mai multe zboruri spre Munchen (aprox 160 km) iar de acolo, transfer.

Cu masina personala: distanta de aprox 1050 km de vama Bors

Cu trenul: o varianta extrem de accesibila pentru cei ce nu detin masina si nu au suficienti bani pentru un zbor direct. Cea ma buna varianta este R Buc-Wien si IC Wien-Basel; din gara Innsbruck puteti opta pentru auobuz sau tren pan ape valea Stubai.

Recomandarea mea este sa achizitionati un bilet pana intr-o localitate elvetiana!!! (biletele pana in localitatile austriece sunt cu aprox 50-60% mai scumpe…paradox…). www.oebb.at si www.infofer.ro

Cazare

Cele mai cunoscute localitati de pe vale sunt Fulpmes si Neustift (aceasta din urma fiind si cea mai mare). Pretul la cazare difera in functie de confort si de numarul de persoane. Un pret mediu intr-o pensiune decenta ar fi de 40-50 euro/nopate/camera dubla. Va puteti cauta singuri locul in care veti sta pe www.stubai.at sau www.stubaier-gletscher.com

Zone de ski

Serles si Elfer – sunt cele mai mici zone de ski de pe vale si cele ce prezinta un interes scazut din partea skiorilor; totusi, zona Elfer ofera posibilitati variate de ski prin padure in conditii de zapada abundenta si reprezinta o alternativa demna de luat in considerare pe ceata si vreme proasta.

Schlick 2000 – este cea mai cunoscuta zona de ski de pe vale, in afara ghetarului. In conditii de zapada mare, devine un mic paradis al skiatului backcountry. Este statiunea ideala in caz de ceata si vreme proasta cand vizibilitatea pe ghetar este nula sau instalatiile nu functioneaza pe acolo.

Nu exista multe instaltii de transport pe cablu (1x telegondola, 1x telescaun, 2x teleschi) insa acestea acopera un domeniu absolut superb pentru backcountry. Pe sub liniile telescaunului si ale celor doua teleschiuri exista nenumarate culoare prin padure si fel de fel de formatiuni care va vor tine ‘in priza’ o zi intreaga. Pe sub linia telegondolei, ramane la latitudinea imaginatiei voastre sa va alegeti linia- coborari lungi prin zapada adanca, jnepeni, padure rara, culoare, pillow-uri etc…

Partiile in aceasta zona sunt destul de usoare, caracteristica intalnita de altfel pe toata valea. O statiune accesibila skiorilor de orice nivel.

Stubaier Gletscher – ghetarul se afla la aproximativ 26 km de localitatea Fulpmes, chiar la capatul vaii. Puteti veni cu masina proprie (parcare gratuita la baza) sau cu skibuss-ul (de asemeni gratuit, insa foarte lent- 26 km in aprox 1 ora).

Stubai este cel mai intins ghetar ‘schiabil’ al Austriei; pentru un ghetar, domeniul este foarte vast. Se urca de la 1750 m la 3210 m si toata diferenta de nivel poate fi parcursa pe skiuri. Exista un numar impresionant de instalatii de transport pe cablu si aproximativ 110 km de partii preparate. Fiind o ‘statiune’ family friendly, nu vom gasi aici decat partii medii si usoare, insa deosebit de lungi si placute. Pentru pasionatii de freestyle, exista si un snowpark; mai multe detalii aici www.stubai-zoo.com

Am mai spus-o in alte articole si o mai spun din nou: ar fi usor penibil sa ma apuc sa descriu linii de ‘freeride’ intr-o zona atat de vasta folosind ca puncte de reper stalpi de teleferic, copaci sau stanci. Zona este un paradis al freeride-ului. Nu mi-am putut imagina un asemena loc, taman pe un ghetar. Ce mi-a placut cel mai mult este diferenta mare de nivel care se poate cobori prin zapada neatinsa si usurinta cu care poti intra in linia pe care ti-o algei in timp ce te afli in teleferic.

Ca peste tot, cele mai accesibile zone offpiste, aflate in imediata vecinatate a partiilor, se transforma in adevarate transhee. Totusi, cu putina ingeniozitate, puteti gasi si la 3 zile dupa ultima ninsoare, linii neatinse, fara sa fie nevoie sa va dati jos skiurile din picioare.

Datorita altitudinii mari, expunerii si vantului puternic care in unele zile isi ‘face de cap’, e bine sa consultati starea zapezii, deseori intalnindu-se placi de vant de diverse grosimi- mare atentie, deci! Puteti primi mai multe info despre starea zapezii, risc de avalansa, hot spots de la Stubai Freeride Center.

Skipass

Am ales sa vorbesc despre skipass intr-un subcapitol pentru ca exista mai multe variante de achizitionare a acestuia.

Puteti opta pentru varianta unui abonament exclusiv pentru ghetar (6 zile 188 euro)- nerecomandat datorita condiilor meteo care in unele zile ar putea face ca instalatiile sa nu functioneze.

Abonament pentru toata valea Stubai (include Stubai Glacier, Schlick 2000, Elfer Lifts si Serles Lifts)- 6 zile la 210 euro- aveti posibiliatea sa fiti flexibili si sa va alegeti locatia in functie de starea vremii.

Pentru cei ce doresc sa exploreze mai mult, exista varianta de abonament pe toata regiunea Innsbruck-ului – Olymipa Sport Region (include 10 zone de ski printre care si Stubai Glacier- nu si celelalte statiuni de pe vale).

*copii in varsta de pana la 10 ani skiaza gratis!

Timp liber

• Shopping in zona Innsbruck-ului
• SPA- in localitatea Neustift
• Restaurante in Fulpmes si Neustift
• Magazine de profil in Fulpmes si Neustift
• Alimentari in Fulpmes si Neustift
• Apres ski- la baza partiilor
• Night life- slab reprezentat ‘pe vale’

DISCLAIMER: toate randurile de mai sus au caracter informativ si se raporteaza subiectivitatii; schiatul in afara partiilor poate fi un sport periculos – voi decideti daca sunteti capabili sau nu sa paracticati forma asta de sport; nu imi asum absolut nici un fel de raspundere daca va accidentati sau mai rau folosindu-va sub orice forma de informatiile prezentate aici incercand sa schiati muntii.

(Notă: Acest articol a fost publicat inițial în 12 ianuarie 2012, semnat de prietenul Radu Solo)