În orice caz, anul ăsta lucrurile au arătat mult mai bine decât în precedentul. Pentru cine nu își mai amintește, anul trecut zăpada nu a fost cea mai bună și coborârile au avut destul de mult de suferit. Ce trebuia să fie un spectacol așteptat de o mare de oameni, s-a transformat într-un fel de schi în reluare din cauza zăpezii foarte grele.

Anul ăsta problema a fost de ordin tehnic/ logistic: a picat transmisia live. În schimb coborârile au fost așa cum speram. După cum se poate vedea și din înregistrarea completă.

Podiumul a fost ocupat de Logan Pehota, Loic Collomb-Patton și Drew Tabke. Primii doi ocupă, de altfel, și primele două locuri la general, dar în ordine inversă, într-un clasament destul de strâns în care lucrurile se joacă până în ultima etapă, clasica de la Verbier.

Personal, cel mai mult am așteptat să îi văd pe Tabke și Reine Barkered. Primul pentru că mi se pare cel mai creativ schior din circuit, al doilea pentru că e cel mai direct și mai “alpin”. Tot o părere personală e că Tabke ar fi meritat un punctaj mai bun. Nu știu dacă locul 1, dar de ce nu? A avut, de departe, cea mai creativă linie iar dpdv tehnic nu știu ce i s-ar putea reproșa.

Logan Pehota are nevoie de o mențiune specială, pentru că la 21 de ani se bate cu oameni cu mult mai mult experiență. Iar freeride-ul e o disciplină în care de cele mai multe ori asta contează mai mult decât pregătirea sau prospețimea fizică. Dar Logan nu e chiar oricine. L-ați văzut în Steep, alături de un anume Eric Pehota, fix tat-su. Iar Eric Pehota e cineva în lumea asta mică a schiului freeride.

Până acum a fost un sezon așa și-așa. Motivul principal – calitatea și cantitatea zăpezii din Europa, departe de ideale. Așa că am avut fețe de concurs relativ scurte și destul de restrictive ca opțiuni pentru rideri. În Alaska lucrurile s-au schimbat radical, așa că sper la un Verbier intens, ca de obicei.

Later edit: Barkered a fost nevoit să schimbe linia din mers și să improvizeze, așa că a pierdut unul din dropuri. Altfel nu prea îmi explicam linia destul de cuminte pe care a avut-o. Cuminte pentru The Mayor of Stomptown, să ne-nțelegem.

That moment when you realize that your main feature is a no go due to a slide in the landing zone. Had to bail out and lost important points but came down on my feet after a otherwise really fun line! That was the goal this year in Alaska, to have a fun one. #FWT @freerideworldtour #ÅreSweden

A photo posted by Reine Barkered (@reinebarkered) on Mar 23, 2016 at 3:25pm PDT

Povestea spune că americanii au venit în căutare de locuri noi prin Europa după ce tocaseră munții de acasă. În plus, atitudinea autorităților de pe bătrânul continent era puțin alta față de ce se întampla în State, unde sistemul de asigurări făcea mult mai dificilă distracția în offpiste. Lucru valabil și astăzi, La Grave, Chamonix sau Courmayeur fiind locuri în care ești cam de capul tău, odată ajuns sus.

The Blizzard… nu e primul ski-film. Warren Miller filma de prin anii ’60 cu bătrânul McConkey, de exemplu. Poate că nu e nici cel mai bun film al perioadei. Nimeni nu știe exact de ce tocmai ăsta a fost filmul care a prins așa bine, dar probabil că an nimerit fix amestecul de care era nevoie: schi excelent, poveste simplă (3 oameni vin în Chamonix, locurl în care a început totul, doar ca să se dea) și mult suflet. Sau poate nimic din toate astea, doar întâmplarea să fie filmul potrivit apărut în momentul potrivit. Schiul încă era un sport romantic, banii cei mulți erau în Cupa Mondială – și de fapt nici aici nu erau chiar așa mulți, iar riderii erau mai degrabă ski-bums. Încă nu apăruse moda rezidenților în Monaco, iar bătrănul Plake e în continuare un munțoman de școală veche.

Ironic e că filmul ăsta pune umărul într-un fel la sfârșitul romantismului. În cațiva ani apar X-Games, sponsorii, banii, faima și tot restul. Totuși, cei mai mulți schiori de azi nominalizează The Blizzard… ca fiind filmul care le-a deschis ochii, iar Glen Plake e considerat unamim un erou cu acte în regulă.

Din câte știu, în afara de VHS-ul original, a fost editat o singură dată pe DVD prin 2004, tiraj epuizat de mult timp. E foarte greu de găsit în original, un motiv în plus pentru a-l considera un film cult. Și probabil irepetabil astăzi, când filmele s-au schimbat atât de mult din cauză de www și, în special, social-media care face ca totul să fie onair/ online instantaneu.

Cam oricine l-a văzut știe exact unde era și cu cine. În cazul meu a fost în iarna lui ’90 – nu mai știu exact anul, dar 1990 e cel mai probabil -, într-un restaurant din Pârâul Rece, alături de monitorii BTT și alți gură-cască, așa ca mine. Nu știu cine îl adusese, dar îi țin minte pe nea’ Romică și pe Căciulă cum comentau admirativ. Dar ei nu doar comentau, pentru că acum sunt destul de sigur că ar fi putut da mare parte din liniile din film. Sau poate doar pe ei îi țin minte, pentru că pe atunci erau eroii mei absoluți în materie de schi. Sunt în continuare, de altfel. Am amintiri foarte vagi, dar am tipărite într-un colț de creier creasta lui Plake și incredibile coborâri pe Poubelle  ale lui Plake și Schmidt.

Nu l-am mai vazut integral niciodată de atunci. Am tot vazut secvențe, mai lungi sau mai scurte, pe TV sau pe net. E un film de cumpărat și de păstrat într-o cutie selectă alături de alte lucruri importante.

Pana cand mai vine un rând de DVD-uri sau pe iTunes, mă bucur de ce îmi oferă Youtube.

În 2009, la 21 de ani de la lansarea originalului, apare Legend of Aahhs. Dar magia e tot la The Blizzard…

Notă: articolul a apărut inițial pe 18 septembrie 2011, versiunea de acum a fost ușor modificată. Am păstrat neschimbate comentariile de atunci. 

În Valea Dorului lucrurile arată foarte bine pe pârtii, cel puțin pe cele deservite de vechiul telescaun. Nu insist acum pe povestea cu cartelele, e știut faptul că pentru a te da pe toate pârtiile ai nevoie de 2 cartele diferite de la 2 operatori diferiți. Vom vorbi desăre asta cu altă ocazie. Pârtiile, deci, sunt bine bătute, au multă zăpadă, nu e deloc gheață. Ieri vizibilitatea nu a fost cea mai bună. Deși nu a fost ceață, plafonul de nori omora orice contrast, așa că nu se prea disting schimbările de pantă sau de zăpadă. Chiar dacă încă e perioadă de vacanță, e foarte puțină lume și pe pârtii, și în cabane.

Am luat un abonament pe jumătate de zi, care acum costă 80 de lei. Nu știu prețurile de la celelalte instalații, nu am ajuns pe acolo.

Pe Carp, pe traseul clasic, zăpada e continuă de sus până la curba de sub cota 1.500. Acolo schiurile sau placa trebuie date jos. Alte variante de la 1.500 nu sunt recomandate. Revenind la Carp, zăpada e destul de subțire, dedesubt e un strat consistent de zăpadă înghețată sau chiar gheață.  Din când în când mai dai peste ceva pietre, care nu se văd deloc. Aș zice să luați schiurile alea vechi, deci, ca să nu vă pară rău.

Am încercat și o coborâre pe Târle, dar acolo am schiat mai mult pe boscheți și jnepeni decât pe zăpadă. Am revenit, deci, pe Carp, pare singura variantă bună în momentul ăsta.

Din auzite știu că în Azuga e zăpadă doar după prima treime în sus, în Predeal e relativ ok, dar tot puțină zăpadă, la fel și în Bușteni. Cea mai bună variantă e Poiana Brașov, unde oamenii au muncit serios să acopere pârtiile cu zăpadă artificială și merg toate instalațiile.

Prognoza nu arată prea bine pentru zilele următoare. Ninsorile vor fi neglijabile și vântul va fi destul de puternic. Așteptăm vremuri mai bune.

De urmărit și ce se discută pe pagina lui Ted Ligety.

Where2Ski e vizibil în orice pagină ai fi, pe coloana din dreapta. Pe scurt, e comparator de stațiuni și e un partenriat cu site-ul Where2Ski, proiect care ne-a plăcut foarte mult când l-am văzut, pe care îl folosim destul de des și pe care vrem să îl sprijinim cât putem. Alegi două stațiuni din listă, click pe “Compare” și apar câteva informații esențiale: altitudinea maximă și minimă, diferența de nivel, numărul de km de pârtie, total și pe tipuri de pârtie (albastre/ roșii/ negre), numărul de instalații și prețul de bază al unui skipass pe 6 zile.

Pentru o nouă interogare poți apăsa “New”, iar pentru o comparație mai detaliată și cu mai multe stațiuni poți încerca direct site-ul www.where2ski.net. Simplu, ușor, elegant. Și foarte util dacă vrei să găsești repede câteva informații de bază.

Q&A e un fel de forum extrem de simplu. Are doar două funcții: voi, cititorii, puteți pune o întrebare, iar noi, echipa Derdeluș, răspundem cât de repede și de bine putem. Și, după cum probabil cei mai vechi știu, ne străduim foarte mult. Și o facem cu maximă plăcere.

De ce un site nou? Pentru că, după ceva ani în care am început cu scrisul, am continuat cu tabere, cu evenimente și cu diverse alte lucruri, am revenit la scris. E un fel de back to the roots, deși în fond nu s-a schimbat nimic. Tot ce veți găsi aici va fi “cu pasiune despre zăpadă”. Doar că pasiunile noastre sunt mai clare: mai mult backcountry și freeride, nu că ar fi fost puțin în anii trecuți. Motive sunt multe, dar până la urmă ține de pasiunea despre care vorbeam mai sus.

De ce mai există site-ul ăsta? Altă întrebare pusă de prieteni. Răspunsul e simplu: pentru că sunt cel puțin 2 oameni care cred că ce scriu ei poate fi interesant pentru un oarecare număr de oameni. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine, dar nu traficul va fi obiectivul nostru, asta e sigur.

Ca și în trecut, vom scrie numai despre ce am schiat/ pus mână/ văzut cu ochii noștri. Vom scrie foarte subiectiv și foarte sincer, că altcumva nu știm cum. Nu vom căuta să supărăm pe cineva, dar probabil că o vom face din când în când.

Articolele vechi există, cel puțin cele mai multe dintre ele. Le vom scoate de la naftalină și le vom aduce la zi pe cele care mai sunt relevante. Într-o versiune anterioară, site-ul a fost atacat de mai multe ori, iar unul dintre atacuri a lăsat urme vizibile – o parte din articole au fost șterse cu totul. Dar despre asta cu altă ocazie, eventual.

Ne mai vedem pe Facebook, ne mai vedem pe Instagram, ne mai vedem pe la zăpadă.