Acum mai bine de o lună eram în Courmayeur și dădeam câteva din coborârile cele mai lungi și mai bune din viața de schior. Puțin peste 1.500m diferență de nivel în care aveam culoare înguste, văi largi, pădure, traseu de minigolf pe final și Monte Bianco undeva în stânga.
Courmayeur e “the sunny side”, fața sudică a masivului Mont Blanc. Aici se cheamă Monte Bianco. Pe partea cealaltă e Chamonix, locul unde a început totul. Cu mașina o iei prin tunel și ajungi dintr-un oraș în celălalt în mai puțin de 30 de minute. Pe schiuri e altă poveste, dar e una despre care doar am citit, deși aș fi vrut să am acum propria mea versiune.
În a patra zi de dat excursia mea s-a terminat cu o fractură și luxație a degetului mare pe care, în sfârșit, le-am rezolvat. Cum se întâmplă în cazuri din astea, lăsasem ce e mai bun pentru final – respectiv punta Helbronner. Italienii au pus o telecabină la aproape 3.500m cu acces către un teren fantastic în toate sensurile cuvântului. De aici poți coborâ înapoi în Courmayeur sau pe partea franceză, în Chamonix. Am un motiv serios, deci, să revin în zona la un moment dat.
Courmayeur e capătul Văii Aosta. Ceva mai jos mai sunt Monte Rosa, cu satele Champoluc, Gressoney, Alagna, și Cervinia, cu vecinul Zermatt. Adunate, locurile astea îți dau de schiat și cățărat o viață întreagă. Am ajuns prin locurile astea 4 ierni, nu văd de ce nu aș continua, mai ales când știu ce a rămas neschiat.
Revenind, Courmayeur e mult diferit de Chamonix – mai mic, mai cochet, mai puțin călcat de turiști, dar în comparație Alagna pare un cătun pustiu. Și e foarte bine așa. Cert e că în materie de prețuri, Courmayeur și Chamonix nu sunt chiar atât de diferite. Schiul, însă, e mai bun, cu tot respectul pentru istorie. Pârtiile sunt mai late, mai bine întreținute și mai libere. În plus, domeniul e foarte compact, spre deosebire de Cham, unde ai nevoie de autobuz pentru a lega cele 4 zone de dat.
În Courmayeur ai o telecabină mare care leagă centrul orașului de platoul principal, Plan Checrouit. Face curse până la 22.30, pentru că pe platoul ăsta e distracția de după schi. Nu în sat, că sunt și oameni bătrâni care au venit la odhină nu la balamuc. Sau copii mici, ca să vorbesc mai în cunoștință de cauză.
Am ajuns acolo pe ruta București – Bergamo (via avion) – Courmayeur (via van de 9 locuri pe care l-am găsit aici: findtransfers.com). Pentru un grup de 4 adulți și 2 copii a fost varianta cea mai rezonabilă.
Nu voi intra prea mult în detalii cu ce am schiat. Nu trebuie ratată sub nici o formă urcarea cu telecabina Arp, cea mai mică telecabină în care am intrat, și care te duce la una din cele mai tari panorame pe care le-ai văzut vreodată. De aici sunt două rute clasice în jos, ambele intră la capitolul “lectură obligatorie”. Și dacă prindeți o zi cu soare nu ratați sub nici o formă Punta Helbronner, ca să îmi povestiți și mie cum a fost.
