HAHNENKAMMRENNEN

BY 20 January 2017 EVENIMENTE

 

 

E numele celebrei curse de coborâre de la Kitzbuehel, un fost oraș minier, a cărui istorie începe în perioada medievala. Așezat în inima Alpilor austrieci, în landul Tirol, este astăzi cea mai cunoscută stațiune de schi din lume și cu siguranță una din cele mai aglomerate.

O dată pe an, după mijlocul lunii ianuarie, consecutiv unei alte curse celebre din cadrul Cupei Mondiale (Lauberhornrennen-Wengen) are loc aici pe pârtia Streif cea mai dificilă și spectaculoasa cursă din circuitul alb: Hahnenkamm DH. Denumirea vine de la asemanarea muntelui (partiei) cu o creasta de cocoş.

Anul asta, cursa va avea loc pe 21 ianuarie și va fi transmisă pe Eurosport de la ora 12.30. Ca de obicei, vineri e proba de SG iar duminică slalomul. Totuși, cursa cea mai așteptată de toată lumea, inclusiv de slalomiști, este coborârea de sâmbătă.

Puțina istorie:

  • Prima cursă pe pârtia Streif a avut loc în anul 1931 sub de denuirea de Hahnenkammrennen (Hahnenkamm Race).
  • Între 1938 și 1945, cursa este întreruptă din cauza celui de-al doilea război mondial.
  • Din 1953, cursele se desfășoară imediat după 15 ianuarie.
  • Din 1959, cursele sunt transmise în direct de televiziunea austriacă.
  • În 1967 cursa Hahnenkamm este inclusă în circuitul Cupei Mondiale.
  • În 1993 din cauza mai multor anulari ale cursei din lipsa zăpezii (1964, 1989, 1993) sunt instalate tunuri pentru producerea zăpezii artificiale.
  • În 1995 se introduce proba de SG care devine o prezență constantă abia începând cu anul 2000.
  • În 1997 este stabilit recordul absolut al cursei de coborâre de pe Streif de către Fritz Stroebl cu un timp nebătut până în prezent: 1.51.58. Ca să înțelegeți dimensiunea performanței, timpul nu a fost bătut anul trecut, de exemplu, când startul s-a dat cu 50m mai jos.
  • În 2007 cursele au fost anulate din cauza lipsei zăpezii. Nici măcar tunurile de zăpada nu au putut remedia problema.
  • În 2010, din cauza serioaselor accidente ce au avut loc de-a lungul timpului, organizatorii au luat în sfârșit decizia ca porțiunea finală a cursei, Zielsprung, să fie mult modificata în scopul creșterii siguranței sportivilor.

Hahnenkammrenen Downhill (DH) – fișa tehnică

  • Pârtie Streif
  • Start 1665 m
  • Finish 805 m
  • Diferență de nivel 860 m
  • Lungime 3312m
  • Maxim/minim grad înclinație 85%/2%, respectiv 41 grade/1,1 grade

Secțiunile cursei:

  • Startschuss – se acumulează viteză foarte mare de la început
  • Mausefalle – săritură (poate depăși și 80m) urmată de compresie
  • Karusell – S turns
  • Steilhang – viraj 90 grade dreapta/ intrare tehnică în porțiunea de plat
  • Brueckenschuss & Gschoess – porțiunile de plat
  • Alte Schneise
  • Seidlalmsprung – săritoarea de la Seidlalm
  • Laerchenschuss – încă o porțiune de viteză
  • Hausberg – săritură și viraj strâns
  • Querfahrt – traverseu stânga pe o porțiune în general înghețată
  • Zielschuss – compresie și săritură la viteze ce depășesc 140 km/h
  • Rasmusleitn (Ziel) – linia de sosire

Facts sau “știați că”:

  • Lungimea totală a cursei este de 3312 m.
  • Înclinația maximă este de 41 de grade (Mausefalle) iar cea minimă de 1 grad.
  • Înclinația medie a pârtiei este de 15.1 grade.
  • Cei 860 m difernță de nivel au fost coborăți de către Fritz Strobl in 1997 cu o viteză medie de 106.9 km/h.
  • secțiunea Mausefalle este martora unor sărituri de peste 80m lungime; viteza cu care se intră aici este undeva în jurul a 100 km/h. Lungimea e comparabilă cu cea de la o trambulină mică de la probele de sărituri.
  • Viteza maximă se atinge în porțiunea finală, spre finish, unde până în 2010 exista o săritoare creata artificial și are valori de peste 140 km/h. E unul din motivele pentru care cursa e atât de dificilă.
  • Cel mai celebru finish îi aparține lui Kristian Ghedina care, la peste 140 km/ h executa un spread și câștigă cursa.
  • Instalația de transport pe cablu ce deservește pârtia Streif are inscripționat pe fiecare gondolã numele câștigătorului unei curse Hahnenkamm
  • La aceasta competiție se înregistrează numărul maxim de spectatori din Cupa Mondială (recordul e de peste 100.000 spectatori)
  • Cele mai cumplite accidente înregistrate vreodată la aceasta competiție aparțin lui Scott McCartney (USA) si Daniel Albrecht (SUI). Din fericire ambii și-au revenit și au putut concura în continuare.
  • Din 1987 diferiți artiști crează afișul oficial al competiției.

Recordurile competitiei:

19 Martie 1937 – SCHWABL Thaddeus (AUT / K.S.C.) – 03:53,10
08 Martie1947 – FEIX Karl (AUT / K.S.C.) – 03:36,00
13 Martie 1948 – MALL Edi (AUT) – 03:14,10
05 Februarie 1949 – SCHÖPF Egon (AUT) – 03:03,20
09 Februarie 1951 – PRAVDA Christian (AUT / K.S.C.)- 02:57,10
17 Ianuarie 1953 – PERREN Bernhard (SUI) – 02:54,50
23 Ianuarie 1954 – PRAVDA Christian (AUT / K.S.C.) – 02:47,90
15 Ianuarie 1955 – MOLTERER Anderl (AUT / K.S.C.) – 02:46,20
18 Ianuarie1958 – MOLTERER Anderl (AUT / K.S.C.) – 02:40,70
17 Ianuarie 1959 – WERNER Bud (USA) – 02:33,40
16 Ianuarie 1960 – DUVILLARD Adrien (FRA) – 02:26,10
19 Ianuarie 1963 – ZIMMERMANN Egon II (AUT) – 02:22,66
22 Ianuarie 1966 – SCHRANZ Karl (AUT) – 02:16,63
21 Ianuarie 1967 – KILLY Jean-Claude (FRA) – 02:11,92
26 Ianuarie 1974 – COLLOMBIN Roland (SUI) – 02:03,29
18 Ianarie1975 – KLAMMER Franz (AUT) – 02:03,22
15 Ianuarie1982 – WEIRATHER Harti (AUT) – 01:57,20
18 Ianuarie1992 – HEINZER Franz (SUI) – 01:56,04
13 Ianuarie 1996 – MADER Günther (AUT) – 01:54,29
25 Ianuarie 1997 – STROBL Fritz (AUT) – 01:51,58