Acum 13 ani Ministerul Turismului anunța lansarea unui program masiv de investiții în domenii schiabile – noi sau vechi. “Super schi în Carpați” (1) a promis foarte multe, dar cel puțin în raport cu aceste promisiuni, ca să nu vorbim de așteptări, a livrat puține. De ce? Încercăm să înțelegem împreună, deși nu sunt sigur că e așa ușor.

În 2003 deja știam ce înseamnă schimbări climaterice. De atunci am învățat și mai bine, din păcate. Totuși, la momentul respectiv în țările cu tradiție în schi se cam opriseră investițiile în domenii schiabile de mică altitudine – sub 1500m. În ciuda evidențelor, programul de investiții “Super Schi în Carpați” a început cu multă tevatură media. A urmat o serie de investiții mai mari sau mai mici, mai legate sau mai haotice, și un șir interminabil de scandaluri. Corupție, deturnare de fonduri, construcții inutile.

O sinteză a modului în care s-au desfășurat lucrurile le aveți mai jos în reportajul Digi24. Nu e o anchetă, ci o trecere în revistă, dar tabloul care se conturează e destul de deprimant.

La modul general s-a construit ceva, orice. Dacă tragem linie, însă, cifrele nu arată prea bine. 164 de pârtii omologate care adunate dau 146 de km de pârtie (2). În medie, o pârtie din România are 0,9km. Față de anul 2011, suntem mai bogați cu 34 de pârtii, respectiv cu 30 de km (3).

Dacă privim mai în detaliu, lucrurile se complică și mai rău, pentru că din cele 164 de pârtii, mai bine de jumătate nu au apucat să fie deschise sezonul ăsta. Investițiile amintite mai sus încep să fie generatoare de cheltuieli – fie că e vorba de instalații aflate în conservare, fie că sunt prea puțin folosite. Nu avem suficiente instalații de zăpadă artificială, dar nici temperaturile care să permită păstrarea zăpezii astfel produse nu prea ne ajută. Nu avem altitudine, și nici latitudine, ca să fac un joc de cuvinte. S-ar zice că insistăm să construim pârtii de schi unde nu e cazul, când am putea să facem altceva în munții ăștia. Spre deosebire de ce se întâmpla acum 20-30-40 de ani, azi iernile sunt mai scurte, mai calde și cu mai puțină zăpadă. Din puntul meu de vedere, e limpede că dezvoltarea turistică ar trebui făcută cu sezonul de vară în mijlocul strategiei, nu cu cel de iarnă. Trasee de bicicletă, parcuri de aventură, tirolinere, trasee de drumeție, etc.

Cinstit vorbind, sunt și câteva părți bune sau aproape bune: Poiana Brașov a devenit o stațiune cu infrastructură bine gândită, avem un spot nou – Vidra/ Transalpina dar care are neajunsul de a fi departe de hoteluri, Sinaia are 3 instalații noi chiar dacă sunt doi operatori diferiți.

Sinaia e un caz cum nu știu să mai existe: primăria și un agent economic (Teleferic SA) sunt în competiție directă și foarte agresivă din care, însă, turiștii nu prea au încă de câștigat din moment ce pentru a avea acces la întregul domeniu schiabil ai nevoie de două cartele separate. În Poiana Brașov, într-o situație oarecum asemănătoare, cele două părți au ajuns la o înțelegere și noile investiții au venit în continuarea celor deja existente, nu în paralel. Așa se face că pentru turistul obișnuit, Poiana e cea mai sigură destinație pe timp de iarnă și e pe cale să devină și pentru bicicliști, vara. În ciuda scandalurilor care se țin lanț și aici.

Am avut multe ocazii să vorbim despre Sinaia, pentru că e locul în care din București ajungi cel mai ușor. În plus e un loc tare, unde se poate schia excelent. Uneori vorbim de bine – în special când vorbim despre munte în sine, alteori de foarte rău – iar aici aș fi vrut sâ pot pune un link către seria de articole apărute pe Derdeluș acum 7 ani. Povestea a ajuns în media mainstream, nu mai reiau detaliile (4), cert e că la momentul respectiv echipa Derdeluș, coordonată de Bogdan, propunea primăriei din Sinaia un plan de creștere a siguranței (5). Ignorat, desigur.

În urmă cu ceva ani, Primăria a început propria dezvoltare. Așa a apărut prima gondolă care leagă Taverna Sârbului de cota 1400. Și pe subiectul ăsta s-a discutat mult la vremea respectivă, în special în legătură cu stația de pornire care ar fi trebuit să fie undeva în oraș, cât mai aproape de gară. A urmat telescaunul din Valea Soarelui și, în fine, sezonul ăsta noua gondolă dintre cotele 1400 și 2000. Practic, în momentul ăsta un turist poate opta pentru un abonament pe instalațiile noi fără să mai fie nevoit să folosească instalațiile operate de Teleferic SA. Totuși, în special când vântul e mai puternic, instalațiile vechi – în special telecabinele, par să fie mai eficiente decât gondolele noi. Poate e și alegerea instalațiilor un subiect de discuție, din moment ce există astăzi gondole sau telecabine construite special pentru zone afectate de vânturi puternice. Iar Sinaia nu duce lipsă de așa ceva, după cum bine știm.

În fine, noi informații fac puțină lumină în legătură cu modul în care se desfășurau lucrurile la Teleferic SA, compania care deține telecabinele din Sinaia și Bușteni, telescaunele vechi din Sinaia și toate instalațiile din Predeal, și care administrează și pârtia Kalinderu din Bușteni. Pe scurt, procurorii spun câ firma era golită de bani constant pe căi mai puțin legale (6). Așa înțelegem de ce nu era posibilă o unire a celor două infrastructuri din Sinaia, lucru ce presupune transparență financiară între cele două părți. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că, de fapt, toată Valea Prahovei ar trebui să fie interconectată măcar la nivel de skipass.

Așa Sinaia a ajuns într-o situație delicată: o serie de instalații vechi cu randament mic, dublate de o serie de instalații noi care împreună au împânzit și aglomerat muntele mai mult decât e nevoie în mod real. Vedeți cum arată astăzi poiana de la Cota 1400, cu toate construcțiile înghesuite pe mai puțin de 100 mp. Am îndoieli mari că pe termen lung modul ăsta de funcționare va fi sustenabil. Dar vorbesc fără a avea cifre concrete, e adevărat.

Vidra/ Transalpina e o altă discuție. Ce vedem acum era, la momentul demarării investiției, doar o parte dintr-un nou proiect faraonic ce presupunea zeci de instalații, hoteluri, parcări șamd. Lucrurile s-au oprit rapid din motive de finanțare, iar părțile au început să se acuze reciproc (7). Așa se face că domeniul schiabil e la 30km distanță de stațiunea Voineasa, pe un drum destul de prost. Practic, dacă ai cazarea în Voineasa vei petrece în mașină cel puțin 1,5h în fiecare zi pentru a ajunge la pârtie și înapoi.

Peste toate astea avem și un turism bazat pe ieșirile de weekend. Pentru că vacanțele de schi se întâmplă în Bulgaria sau Austria. Și de ce nu ar fi așa? De ce ar insista un turist să își facă vacanța de schi în România? Dacă vorbim de turism la scară largă, există un singur resort care poate fi luat în calcul: Poiana Brașov. Poate și Arena Platoș, pentru că e relativ aproape de Sibiu. Pentru că o vacanță de 5-7 zile la schi nu e doar despre schi. E și despre restaurante, cluburi, muzee, shopping și multe alte lucruri pe care un turist le vrea în vacanță.

Apropo de Arena Platoș, văzut de la distanță pare un exemplu de lucru făcut cu cap: investiție relativ mică dar bine gândită, poziționare foarte corectă și program de evenimente anunțat din timp. Fără viziuni faraonice, fără construcții inutile, dar cu un snow-park pentru puștii ignorați în marile stațiuni care concurează numai într-o lume imaginară cu Austria. Își va scoate banii investiți? Nu știu, dar aș zice că e printre puținele locuri care are șanse. Pe un model asemănătoar crește ușor afluxul de turiști în Harghita Mădărași, altă stațiune mică dezvoltată în jurul comunității de puști pentru care un snow-park e la fel de important ca o pârtie bine întreținută.

Cred că genul ăsta de dezvoltări sunt mult mai potrivite cu situația din teren, din viața reală din România. Vremea proiectelor imense a cam trecut și nu pare să revină în viitorul apropiat.

În plus, munții sunt mari și au multe de oferit. Pentru schiorii și boarderii dispuși să lase pentru un timp deoparte instalațiile, schiul de tură și splitboardingul sunt alternartive clar de luat în calcul. Și aici comunitatea de practicanți crește ușor de la un an la altul și din cauză că echipamentul devine din ce în ce mai prietenos și ușor de găsit. Zilele trecute pe Valea Albă, ne-am întâlnit cel puțin 20 de persoane, unele coborând pe schiuri sau plăci, altele urcând pe colțari și pioleți.

În încheiere, dacă mai aveți nervi, vă las un alt reportaj, de data asta de la emisiunea “În premieră” (8) a Antenei 3, din 2011.

Resurse: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8).


    COMMENT (1)

  1. Marina

    ()

    De parca n-a fost evident ca multe dintre investitiile de la noi au fost inutile sau inexistente in realitate, doar in acte. Oricum, nu ne putem lauda cu o tara in care sa ne dorim sa practicam astfel de sporturi de iarna. Multi aleg sa viziteze muntii si in perioada verii, cei care constientizeaza ca nu pot face ceva pe timp de iarna in Carpatii nostri si isi permit o altfel de vacanta, aleg alte tari pentru schiat.

    Reply