The Blizzard of AAAHHs… e filmul-cult care a pus schiul extrem pe harta sporturilor mainstream. În cazul de față nu mă feresc de “extrem”, pentru că ce fac Glen Plake, Scott Schmidt și Mike Hattrup e fantastic.

Povestea spune că americanii au venit în căutare de locuri noi prin Europa după ce tocaseră munții de acasă. În plus, atitudinea autorităților de pe bătrânul continent era puțin alta față de ce se întampla în State, unde sistemul de asigurări făcea mult mai dificilă distracția în offpiste. Lucru valabil și astăzi, La Grave, Chamonix sau Courmayeur fiind locuri în care ești cam de capul tău, odată ajuns sus.

The Blizzard… nu e primul ski-film. Warren Miller filma de prin anii ’60 cu bătrânul McConkey, de exemplu. Poate că nu e nici cel mai bun film al perioadei. Nimeni nu știe exact de ce tocmai ăsta a fost filmul care a prins așa bine, dar probabil că an nimerit fix amestecul de care era nevoie: schi excelent, poveste simplă (3 oameni vin în Chamonix, locurl în care a început totul, doar ca să se dea) și mult suflet. Sau poate nimic din toate astea, doar întâmplarea să fie filmul potrivit apărut în momentul potrivit. Schiul încă era un sport romantic, banii cei mulți erau în Cupa Mondială – și de fapt nici aici nu erau chiar așa mulți, iar riderii erau mai degrabă ski-bums. Încă nu apăruse moda rezidenților în Monaco, iar bătrănul Plake e în continuare un munțoman de școală veche.

Ironic e că filmul ăsta pune umărul într-un fel la sfârșitul romantismului. În cațiva ani apar X-Games, sponsorii, banii, faima și tot restul. Totuși, cei mai mulți schiori de azi nominalizează The Blizzard… ca fiind filmul care le-a deschis ochii, iar Glen Plake e considerat unamim un erou cu acte în regulă.

Din câte știu, în afara de VHS-ul original, a fost editat o singură dată pe DVD prin 2004, tiraj epuizat de mult timp. E foarte greu de găsit în original, un motiv în plus pentru a-l considera un film cult. Și probabil irepetabil astăzi, când filmele s-au schimbat atât de mult din cauză de www și, în special, social-media care face ca totul să fie onair/ online instantaneu.

Cam oricine l-a văzut știe exact unde era și cu cine. În cazul meu a fost în iarna lui ’90 – nu mai știu exact anul, dar 1990 e cel mai probabil -, într-un restaurant din Pârâul Rece, alături de monitorii BTT și alți gură-cască, așa ca mine. Nu știu cine îl adusese, dar îi țin minte pe nea’ Romică și pe Căciulă cum comentau admirativ. Dar ei nu doar comentau, pentru că acum sunt destul de sigur că ar fi putut da mare parte din liniile din film. Sau poate doar pe ei îi țin minte, pentru că pe atunci erau eroii mei absoluți în materie de schi. Sunt în continuare, de altfel. Am amintiri foarte vagi, dar am tipărite într-un colț de creier creasta lui Plake și incredibile coborâri pe Poubelle  ale lui Plake și Schmidt.

Nu l-am mai vazut integral niciodată de atunci. Am tot vazut secvențe, mai lungi sau mai scurte, pe TV sau pe net. E un film de cumpărat și de păstrat într-o cutie selectă alături de alte lucruri importante.

Pana cand mai vine un rând de DVD-uri sau pe iTunes, mă bucur de ce îmi oferă Youtube.

În 2009, la 21 de ani de la lansarea originalului, apare Legend of Aahhs. Dar magia e tot la The Blizzard…

Notă: articolul a apărut inițial pe 18 septembrie 2011, versiunea de acum a fost ușor modificată. Am păstrat neschimbate comentariile de atunci. 


The Blizzard of AAAHHs… e filmul care a pus schiul extrem pe masa publicului larg. În cazul de față nu mă feresc de “extrem”, pentru că ce fac Glen Plake, Scott Schmidt și Mike Hattrup e extrem. Sau, cel puțin, era la momentul filmării.

Povestea spune ca americanii au venit în Europa după ce terminaseră de tocat munții de acasă în câutare de senzații noi. În plus și atitudinea autorităților de pe bătrânul continent era puțin altfel față de ce se întampla în State, unde sistemul de asigurari făcea mult mai dificilă distracția în offpiste. Oricum, chiar și azi e aproape de necrezut că există telecabine ca Aiguile de Midi și Helbroner și că poți schia de acolo. În plus sunt și pe versanții opuși ai aceluiași munte. Am închis paranteza.

http://www.youtube.com/v/kJdyPZPcRYU”

The Blizzard… nu e primul ski-film. Prima epocă de aur începuse în anii ’60, cu Warren Miller și alții ca reacție sau continuare a filmelor de surf. Nimeni nu știe exact de ce tocmai ăsta a fost filmul care a prins așa bine, dar probabil că are legătură cu amestecul de schi excelent, poveste simplă (3 oameni care vor să se dea) și legenda Chamonix-ului. Schiul încă era un sport romantic, banii cei mulți erau în Cupa Mondiala, iar riderii erau niște ski-bums care prinseseră un buget care le acoperea maxim călătoria. Încă nu aparuse moda rezidenților în Monaco. Ce să vezi, bătrânul Plake e în continuare un munțoman.

Ironic e că filmul ăsta e sfârșitul romantismului. În cățiva ani apar X-Games, sponsorii, banii, faima și tot restul. Și principala scânteie de aici vine. Astăzi cei mai mulți rideri nominalizează The Blizzard… ca fiind filmul care le-a deschis ochii, iar Glen Plake e considerat de toată lumea un erou cu acte in regulă. De altfel, iarna e rezident în Chamonix aproape tot sezonul.

Din cate stiu, in afara de VHS-ul original, a fost editat o singura data pe DVD prin 2004, tiraj epuizat de mult timp. E foarte greu de gasit in original, un motiv in plus pentru a-l considera un cult-film.

L-am vazut pentru prima data in iarna lui ’90 (cel mai probabil), intr-un restaurant din Paraul Rece, alaturi de monitorii BTT si alti gura-casca, asa ca mine. Nu stiu cine il adusese, dar ii tin minte pe nea’ Romica si pe Caciula cum comentau admirativ. Sau poate doar pe ei ii tin minte, pentru ca pe atunci erau eroii mei absoluti in materie de schi. Am amintiri foarte vagi, dar stiu creasta lui Plake si incredibile coborari pe Poubelle (Plake si Schmidt).

Nu l-am mai vazut integral niciodata de atunci. Am tot vazut secvente, mai lungi sau mai scurte, pe TV sau pe net. E un film de cumparat si de pastrat intr-o colectie selecta de lucruri importante.

Pana cand vine DVD-ul, ma bucur ca am gasit pe Youtube cateva parti importante. Vizionare placuta!


    COMMENTS (10)

  1. Mirel

    ()

    E f.ok ca tehnologia sa faca sportul mai usor de practicat. Evolutia echipamentului duce si la evolutia sportivului. Insa cei din filmul in cauza nu au neaparat nevoie de rocker pt a schia in powder.

    Reply

  2. alexosu

    ()

    Sunt foarte sigur ca landingurile din al doilea film aratau altfel daca oamenii aveau schiuri late. In powder poti schia, teoretic, cu orice, mai greu sau mai usor, mai la stanga sau mai la dreapta. Dar sa aterizezi un drop de 6-10m in powder pe schiuri de 80cm e extrem de greu.
    Evolutia schiurilor vine de la rideri destepti si vizionari (Shane, Mike D etc) care s-au prins ca poti face chestii tari daca ai ce iti trebuie.

    Reply

  3. alb_ca_zapada

    ()

    nu, nu au nevoie, asa este.
    insa nici schiatul in powder nu este neaparat o nevoie…. 😉
    asta este o discutie veche pe care o tot purtam aici pe derdelus cu oameni care spun ca cel care stie sa schieze poate schia si pe doua tambre rupte din gard….
    corect, asa este, poate, insa cred ca respectivul se va bucura mult mai mult si va schia mult mai bine, mai fluid si mai repede pe doua schiuri productie 2011 cu rocker, flex variabil si tehnologie elf shoe.

    Reply