Nu mai e tocmai o noutate că Seth Morrison nu mai e pe K2, am scris deja dar reiau puțin. Asta după ce se cam indentifica cu imaginea și istoria modernă a brandului. La puțin timp după, au apărut știri și mai alarmante despre K2 care, împreună cu Volkl, Marker, Line, Ride și alte câteva branduri sunt parte din același fond de investiții. Între timp, apele s-au mai liniștit cu un comunicat oficial de presă care zice că totul e bine, dar tot e un nor care plutește pe-acolo. Pe de altă parte, la anunțul lui Seth de pe Twitter câteva branduri i-au făcut public oferte: Moment, Dynafit, ON3P, Armada, Wagner, Whitedot.

Altă veste: Marka Abma e pe Black Crows. Nu știu să îl fi văzut vreodată pe altceva decât pe Salomon. E foarte tare gașca de punkiști și punkiste care s-a format la Black Crows, cu Julien Regnier, Nathan Wallace, Marja Persson și, evident, bătrânul însuși, Bruno Compagnet.

Din 2003 Abma e nelipsit din filmele MSP și apărea constant și în seria Salomon Freeski TV. E genul ăla de schior care te face să iubești și să urăști filmele de schi în care toți dau dropuri imense în powder și mai imens. Vine pe traseul clasic în SUA: mogul, parc, backcountry. Cât a fost în echipa Salomon a contribuit destul de mult la dezvoltarea modelului Shogun, un all-mountain foarte civilizat și apreciat la vremea lui. Asta cumva în ciuda faptului că în toate filmele apărea cu ce era mai lat din gamă. Va fi, deci, interesant de urmărit ce impact va avea în viitorul apropiat. Apropo, și Seth s-ar integra destul de bine în peisaj, iar Anima pare un schi pe gustul lui.

În fine, cea mai recentă e afacere 100% europeană. Aurelien Ducroz, omul care a fost imaginea Dynastar timp de 12 ani, e de câteva zile rider Movement. E aproape ironic că Ducroz și Dynastar au anunțat încetarea colaborării la numai câteva zile după ce apăruseră primele imagini și informații oficiale cu noul Pro Rider, practic modelul pe care Ducroz l-a făcut celebru și invers, din moment ce împreună au câștigat 2 titluri de FWT. Iată cum Ion Trandafir și Ducroz sunt din nou colegi.

Ducroz, de când nu a mai concurat în FWT, s-a apucat de sailing și a început să filmeze în Chamonix. Seria Cham Lines ar trebui să intre în sezonul 4. Sper, cel puțin.

PS: Reine Barkered și Jackie Paaso s-au căsătorit. Să vezi ce copii fac ăștia doi.