Snow Makes Us Happy
 

Ce schiuri sa imi iau? Sunt incepator!

Suntem la rubrica “raspundem cititorilor” si cum iarna se apropie, multi oameni, daca inca nu si-au luat schiuri noi, se gandesc serios sa o faca. Dar nu stiu de care. Pentru asta suntem aici, sa dam sfaturi pretioase :).

In primul rand, avand in vedere cate tipuri si subtipuri de schiuri exista, cel mai bine ar fi ca fiecare sa isi defineasca terenul de joaca (cum am detaliat deja). Mai pe intelesul omului de birou, treaba sta cam asa:

  • pentru carve - un schi scurt (pana la nivelul pieptului);
  • pentru viteza - un schi lung, pana la nivelul nasului asa;
  • pentru powder - un schi lat, peste 85mm
  • pentru incepatori - un schi scurt si “moale”
  • pentru lenesi - un schi cu flex mediu
  • pentru avansati - un schi “tare”, adica rigid.

Ok, vorbim-scriem, dar hai sa vedem cu exemplele cum stam. Pentru simplificare, o sa iau doi producatori, cei care sunt cel mai bine vanduti in Romania. Sau cel mai bine distribuiti: Rossignol si Atomic. Tot pentru simplificare o sa incepem cu incepatorii. Urmeaza zilele astea un post pentru intermediari. Pentru avansati nu stiu in ce masura e nevoie caci oamenii cam stiu ce vor. Vedem, in functie de feedback.

Schiuri pentru incepatori

Pentru dansii/dansele recomandam Rossignol Actys 100, Actys 200 sau Actys 300. Ceva mai spre carve e seria Zenith.

De la Atomic recomandarile merg in zona Nomad: Sativa, Bluemoon, Highnoon, Whiteout, Blackeye sau Crimson . In ordinea asta de la incepatori spre avansati. Putem mentiona si seria Metron, dar aici e vorba de niste super-carvere care cer genunchi antrenati.

Totusi, pentru recomandari mai clare, care se pot referi si la alte modele decat cele mentionate aici, nu ezitati sa intrebati. Avem nevoie de multe detalii insa: nivel (definit ca “ce stiu sa fac pe schiuri”), experienta pe schiuri (cat timp ati mai schiat inainte?, pe ce schiuri?, v-au placut?), cam cat schiati in fiecare sezon, unde, ce fel de partii preferati, varsta, greutate, inaltime. Cu cat detaliile sunt mai multe, cu atat putem sa venim cu sfaturi mai personalizate.

Pe același subiect:

Comenteaza cu Facebook

comentarii