Bucșoiu, muntele vrăjit

Privit din Predeal, Bucșoiu are o față excepțională pentru schi imediat sub vârf. Un trapez cu baza mare în sus, cu pantă medie constantă pe la 35 grade, cu mici bucăți de 40 de grade pe aproape 500m diferență de nivel. Din păcate totul se termină brusc în valea Rea și sunt puțini ani când se poate coborâ pe schiuri mai jos. Cum anul ăsta a fost un an cu multă zăpadă sub 2000m, logic ar fi fost să găsim săritorile din Valea Rea acoperite, deci o șansă să ajungem pe schiuri din vărful Bucșoiului Mare (2492m) pâna jos la Gura Diham (1000m), deci aproape 1500m diferență nivel.

Asta fiind teoria, sâmbătă am decis să trec la fapte. Cu o echipă destul de numeroasă cu Miță, Catrinel, Geo, Cătălin, Laurențiu și Vali, pe la 10 suntem la cabină. Pe platou zăpadă puțină, mergem pe picioare, fără piei până aproape de cCerdac. Nu mă abțin și dau și o Valea Ialomiței și apoi pe piei sunt la Omu.

Aici vremea nu părea foarte prielnică. Ceața deasă, în valuri, stăpânea protectoare muntele. De la Omu o luăm pe creasta Bucșoiului Mare și cam într-o oră reușim să ajungem sus pe vârf. Din păcate ceața era în continuare deasă, punând mari probleme de orientare. Cu puțin noroc reușim să alegem zona corectă și cu iarba în stânga drept reper, îi dăm la vale. Zăpada este moale, dar ușor firnuită și nu pare să pună probleme de stabilitate. O față la 35-40 grade CONSTANTĂ, pe aproape 500m diferență de nivel nu cred să mai existe pe la noi, așa că savurăm fiecare viraj, iar ieșirea din ceață a fost realmente fantastică când ușor, ușor, ceața s-a risipit ca o vrajă lăsând loc peisajului impresionant de abrupt de deasupra Văii Rele.

Următoarea mișcare a fost să prindem valea Rea pe firul mai ușor din stânga, pe unde după ceva emoții date de câteva lavine reușim să ajungem cu bine în poteca Tache Ionescu. Traversăm prin pădure până intersectăm firul Văii Rele care coboară fix de sub față. Firul îl schiem până în valea Bucșoiului. După o scurtă urcare pe versant, foarte repede ajungem la Pichetul Roșu.

De aici pe vale cu ceva peripeții (s-a rupt un pod de zăpadă și am făcut o baie în Valea Morarului), reușim să coborăm până aproape de cota 1000. Din păcate,pe ultimi metri zăpada dispare lăsând loc cascadelor, și ne obliga să facem un ocol prin pădure până prindem poteca de Moraru. În aceași zonă cănd am coborât acum o lună pe valea Morarului (Bujorilor) am făcut doar 10min până în drumul forestier, acum prin pădure cu schiurile în spate a durat aproape o oră de orbecăială. În final puțin după ora 22 ajungem la Gura Diham.

Cam așa s-a terminat o tură frumoasă care a avut câte un pic din toate, inclusiv puțin înot în Valea Morarului.