De 5 ani, de când există Derdelușul, am reușit să cunosc mulți oameni tari, de la care am sau am avut ceva de învățat. Acum mă pregătesc pentru un moment care se anunță intens și, cu siguranță, unic: câteva zile de schi alături de doi oameni care fac istorie.
Yeap, Kaj Zackrisson și Sverre Liliequist, aka “Tres Bonne Equipe“, aka Kask, aka Swatch Skiers Cup, aka etc. Par genul de oameni care nu obosesc niciodată și care fac numai lucruri mișto.
Așă că, la invitația Kask, echipa Derdeluș (sus-semnatul + alb) se deplasează în teritorii necunoscute: stațiuea Are. De fapt va fi un ski-trip și road-trip lung, pe care îl aștept cu nerăbdare de 2 luni. Traseul e în mai multe etape. Întâi un drum pe ruta București – Budapesta (cu o oprire la Sibiu), apoi avion între Budapesta și Stockholm, și în fine încă un drum de vreo 600km până în Are, unde vom ajunge dacă totul merge conform planului sâmbătă seara.
Chiar dacă nu mai e nevoie de nici o prezentare a domnului Kaj, here it goes.
Are e cea mai mare și cea mai veche stațiune de schi din peninsulă. Cam pe vremea revoltelor țărănești din România, în Suedia, la Are, se construia primul teleschi. Între timp sunt 46 de cabluri, 96 de km de pârtie, 7 piste luminate, 4 parcuri. În momentul ăsta sunt deschise doar 3 pârtii, dar tocmai a început să ningă mai hotărât, așa că sperăm să se schimbe situația până duminică. Apropo de pârtiile luminate, nu sunt tocmai un moft. În perioada asta, la Are soarele e sus între orele 9.30 și 14.30. Altitudinea maximă nu e prea mare (1300m), dar cum sunt în medie -15/-20 de grade, orice fulg de zăpadă se pune și ține mult.
Bun. Cam atât știu acum, cam astea sunt planurile. Voi reveni cu update-uri cât de des voi putea, dar urmăriți și canalele alternative – Facebook și Twitter.
Partea a treia a călătoriei în Are e și cel mai greu de scris, pentru că e vorba despre Kaj Zack …
O parte din ăi bătrâni se distrează bine în ultimul timp. Swatch Skier’s Cup e un exemplu bun – …
Prima parte a călătoriei spre Are nu e prea plapitantă. Un drum pe care l-am spart în două repri …
E joi seară și mă îndrept spre Cluj, după 6 zile de ski în zona Parâng/Straja/Voineasa. Am avut …
S-au intamplat mai multe lucruri in ultimul timp pe aici, pe derdelus. Din pacate nu asa mult sc …
Un loc (relativ) necunoscut romanilor – mai citisem pe ici, pe colo, despre Are (si am un amic care a fost acolo acum cativa ani pt. 2 zile).
Drum bun, zapada multa si relatari cu cat mai multe poze! :)