Dăm două perechi de schiuri

Cică vine o vreme în viaţa fiecăruia când omu’ se maturizează. Semnul aleşilor maturizaţi ar fi, pare-se, un lung şir de renunţări, la te miri ce, în general tocmai la lucrurile care le aduceau bucurie şi îi făceau să fie ei. Aleşii ajung să se cunoască nu după vorbă, după port, ci după postură, din ce în ce mai adusă de spate, mai ghiocel-ită, de Atlas resemnat.
Am 29 de ani şi refuz să mă maturizez (aşa). Nu vreau să renunţ la ski. Am învăţat să schiez la 3 ani şi jumătate, am schiat în fiecare an pe-aici şi în ultimii ani şi prin Austria, ador mirosul de zăpadă proaspătă, senzaţia aia, de vârf de munte, apoi şuieratul frigului pe la urechi, zborul, muşchii încordaţi până la durere şi oboseala de după, când îţi ard obrajii şi toate şi ai un zâmbet de neşters pe faţă. Sezonul ăsta încă n-am schiat. Oricât îmi doresc (şi îmi doresc enorm), anul ăsta n-o să-mi iasă nici plecarea anuală în Austria, nici interludiile pe Valea Prahovei. Ca să nu-mi vină să mă lamentez sau s-o iau razna, mi-am zis că e cazul să iau o pauză de la schiul de salon, cu instalaţii peste instalaţii, multă tehnologie şi comoditate şi şi mai mulţi bani. Vreau să m-apuc de schiul de tură. Am nişte prieteni care mi-au povestit de zilele când cablurile nu merg din cauza vântului, când, după o urcare mai mult sau mai puţin gâfâită, după posibilităţi, eşti singur şi liber, ai propria ta pârtie privată.
Îmi caut echipament second hand şi în februarie am de gând să fac prima tură de…schi de tură :). Evident, mi-aş dori mult o pereche de schiuri (mai ales cu karma bună şi aer lupesc), dar dacă sunt prea înalte pt mine (am 1,68) sau dacă altcineva le merită mai mult… nu sunt supărăcioasă şi să ne vedem cu bine pe munte!

Mi-a plăcut Lupul de stepă/ Lupul de munte.

In Romania se schiaza???!!! Asta a fost prima mea mirare cand m-am mutat aici acum cativa ani. Am venit din desert intr-o iarna romaneasca si toate standardele mi s-au dat peste cap. Alta lume, alti oameni si in plus … se schiaza :)) Intre povestile despre partii, schiuri, echipamente, am ajuns intr-o zi sa-mi pun si eu prima oara clapari si schiuri in picioare, inchiriate bineinteles si tot atunci am aflat ca nu am ce sa caut in blugi pe partie :) Am trecut mai departe si lumea asta a skiului a devenit o realitate frumoasa si curata pentru mine, skiul in mintea mea era un lux din carti si de pe national geographic
. Am inceput s-o iubesc din ce in ce mai mult mai ales pentru ca oamenii pe care i-am intalnit aici m-au ajutat sa inteleg mai bine lectia. Am vazut copii care nu au implinit 18 ani dar care muncesc ca sa-si poata permite sa mearga la ski, am vazut tineri care nu au bani de o bere dar economisesc ca sa investeasca in echipament, fete frumoase care renunta la o rochita pentru o pereche de clapari mai buni, rockeri care renunta la un concert de vis ca sa mearga cu gasca la Balea, o prietena care se duce pe jos la munca toata saptamana ca sa aiba benzina pentru ski in weekend si multi altii. Si cel mai frumos lucru pe care l-am invatat de la toti este ca nimeni nu regreta sacrificiile astea, i-am vazut cum radiaza, i-am vazut luminosi cand tineau strans in brate un clapar, am inteles. Pentru mine bucuria asta a devenit evadare. E cumva ca evadarea familiei mele din Siria sau a prietenilor care au putut face asta. Fiecare isi lasa in urma ceva, fac sacrificii sa poata fugi dintr-un razboi pentru ca totul se rasplateste, ajung si ei la bucuriile lor. Pentru mine exista legatura intre aceste doua lumi din viata mea.
Da, mi-ar placea si mie skiurile alea mai mici pentru ca nu imi permit sa-mi cumpar, dar nu pentru ele am scris aici. Am scris pentru ca imi place ca am inteles, pentru ca toti copiii astia au inteles ce este bucuria, pentru ca niste oameni prefera sa daruiasca niste skiuri pentru bucuria asta in loc sa le vanda. Pentru asta ma bucur.
Inca nu-mi iese acum asa cum trebuie, dar tot imi simt mintea goala cand ma las libera pe partie si simt pe obraji zapada aia multa care sare dintr-o parte de pe schiuri si o sa invat eu sa imping si mainile mai in fata si sa tin picioarele si mai apropiate decat o fac acum si sa ma las fara frica intr-o parte cand “atac partia” cum imi tot repeta un prieten sau sa apas lent pe calcaie fara sa ma incordez prea tare cand trec prin zapada mare. Toate cu bucurie.
Multumesc daca ati avut rabdare sa cititi. (Si multumesc unui prieten care mi-a corectat textul, eu nu scriu asa corect in romana :D)

Nu m-am dat niciodata pe tura mai mult pentru ca nu-mi permite conditia mea fizica, inca :)
Deocamdata incerc sa urmez sfaturile prietenilor care se dau mult mai bine decat mine si s-o iau treptat, partie cat mai neingrijita si cat pot pe zapada mare care deocamdata ma oboseste destul de mult :) deci sincera sa fiu cred ca mai am ceva pana la tura. Oricum, sunt hotarata pe treaba. Multumesc. :-*

Salut,
Am mai scris si la concursul de anul trecut si se pare ca trebuie sa-mi incerc norocul din nou.
Va spuneam atunci ca ma dau de vreo 7(acum 8) ani pe niste schiuri pe care producatorul lor le-a facut probabil la betie, intr-o noapte pe vapor. Insa, cu toata originea lor “nesanatoasa”, ne-am inteles destul de bine pana acum si pe partie inca se descurca rezonabil, dar la viteze nu prea mari.
Necazul e acuma ca, de vreo cativa ani, am inceput sa merg cu ele in afara partiilor si aici au cam inceput sa iasa la iveala neajunsurile schiului: pulver-ul e bun da’ sa nu fie prea adanc, pe zapada tare flutura de nu te vezi, fereasca sfantu’ de crusta, iar de gheata nici sa nu auda.
E drept ca poate fi putin (da’ putin de tot! :p) si din cauza schiorului si ca prin tehnica poti compensa unele lipsuri ale echipamentului, dar am inteles ca acum cer prea mult de la schiul meu.
Ce pot sa spun e ca, indiferent de conditiile pe care le-am intalnit pe sus, a meritat fiecare urcare cu schiurile pe munte si simt ca in directia asta vreau sa evolueze treburile pe viitor. Cred ca un schi de offpiste mai lung, rigid si o legatura mobila sanatoasa ar usura mult lucrurile in privinta asta.

Buna!
sunt nou pe aici, novice in ale schiurilor, mediu in ale schiatului, si avansat in ale povestitului!
Azi am venit de la munte! Harghita-bai!
Sambata am incercat o pereche de schiuri, inchiriate, si a fost foarte ok. M.am simtit in al 9.lea cer si la propriu si la figurat! Ture bune cu ele, derapaje ok, viteza daca doreai, totul de vis mai ales cu claparii!
Erau un tot unitar!
Duminica. Alte schiuri, alt format, subtiri, inguste si fara vlaga! Marginile aproape drepte pe toata lungimea lor! Nu fugeau, ma chinuiam , claparii prosti, fara stabilitate!
De asta data viitoare, cand merg la schi, fiind un pasionat al muntelui , mai nou al schiului in amanunt, vreau sa probez schiurile ce le oferiti cu generozitate!
Multumesc si o sa revin cu impresii, cu sau fara schiurile de la voi!
P.S. Eu as prefera “cu”. Nu.mi placa “fara”.
Drumuri bune!