Am stat câteva luni și am tot citit revewi-uri și informații despre ce clăpar ar fi trebuit să îmi iau. Am început cu legătura, dar piesa esențială rămâne clăparul, așa că documentarea a fost mult mai minuțioasă. Sunt genul de schior care pune coborârea înaintea urcării. Asta înseamnă că sunt dispus să sufăr de tot felul de neplăceri la urcare pentru o coborâre bună. Prin neplăceri mă gândesc în primul rând la greutate. După multe analize am decis să merg pe recomandarea amicului Bubulu, care l-a prezentat ca cel mai rigid clăpar de tură pe care l-a folosit și l-a comparat cu un Rossignol B-Squad 130 (un clăpar cult de freeride din anii 2000).

L-am luat, l-am pus în picior și m-am pregătit mental pentru perioada grea ce urma până când voi fi îmblânzit clăparul cel nou. Primul impact e cel vizual, însă, din care Spectre iese foarte bine. Ca și legătura, tehnologia e foarte la vedere. Exoscheletul e spectaculos, clapele și cablurile sunt bijuterii, mecanisul de urcare/ coborâre cuplează ca o cutie de viteze a unei mașini sport, grafica e minimalistă. Clapele, cu întregul sistem de prindere, în special, sunt foarte deștepte – extrem de solide și perfect ajustabile. Are 3 unghiuri de înclinare pe față: 12, 14 și 18 grade. Plus ajustarea laterală (canting). Plus încă o ajustare a limbii care nu m-am prins la ce folosește.

La interior lucrurile nu mai stau chiar la fel de bine. Clăparul de alpin e un Full Tilt Seth Morrison care vine cu probabil cel mai bun liner standard – Intuition Powerwrap. Liner-ul de pe Spectre e mult mai subțire, mai moale și nu stă la fel de lipit pe picior oricât de mult aș strânge șiretul. Așa că după 30 de zile de dat, mă gândesc serios că aici aș putea să fac un upgrade și să iau modelul de AT de la Intuition. Altă temă de cercetare.

O altă caracteristică definitorie pentru Seth e unghiul mare pe față. De fapt, e printre clăparii cei mai lăsați pe față. Prima tură în noii clăpari a fost la Bâlea, din Doamnei spre cabană. Am crezut sincer că nu i-am încâlțat cum trebuie, pentru că aveam senzația că stau perfect vertical. Nu puteam să îndoi genunchii suficient și eram foarte pe spate. Așa că m-am întors în cabană și i-am dat pe față cât am putut de mult, respectiv la 18 grade. Mi se părea că diferența e minoră. Nici acum nu înțeleg la ce folosește unghiul de 12 grade. După câteva ture am început să mă mai obișnuiesc, iar după 2-3 zile mai intense am depășit complet problema, în sensul că mi-am adaptat puțin poziția de dat. Problema nu e chiar problemă, de fapt, ci e ceva comun pentru clăparii de tură. E normal să fie ceva mai drept din moment ce pe urcare trebuie să facă un unghi mare față – spate de care ai nevoie în special în zonele cu pantă foarte mică.

Cum e cu flexul cel mult lăudat? Sigur nu e 130. Probabil că e undeva în zona 110, plus-minus. Cel puțin așa îl simt eu. În casă pare într-adevăr foarte rigid. Pe zăpadă își menține rigiditatea când e schiat moderat de tare, dar nu mai pare la fel de fioros. Nu aș da vina pe shell, ci pe liner. Faptul că nu stă foarte bine fixat pe picior, face ca tot clăparul să nu fie tocmai precis și rapid în reacții. Dar nu e nimic care să deranjeze sau să încurce schiorul.

La viteză mare, când forțele dezvoltate cresc mult, clăparul dă primele semne de slăbiciune. Flexul nu e chiar progresiv, cel puțin nu la fel ca la Seth. În general, clăparul flexează relativ puțin pe față, dar apar momente în care se taie complet. Nu știu cum să explic altfel. Îmi aduce aminte de clăparii old-school când încă nu exista flex progresiv. Își revine aproape instantaneu la starea inițială, dar senzația e că pentru o fracțiune de secundă schiez în cizme de cauciuc. Exagerez, evident, încercând să fiu cât mai sugestiv.

Cu urcarea nu am identificat nici o problemă. Clăparul e suficient de ușor pentru ce diferențe de nivel și distanțe am în plan. Nu e un clăpar de fugă, asta e sigur, dar își face foarte bine treaba – La Sportiva îl prezintă ca cel mai ușor clăpar în 4 clape. Punctul forte e unghiul de 60 de grade pe care îl face când e setat pe urcare. Aici mă întorc la ce spuneam mai sus apropo de unghiul clăparului. Ce pierzi acolo, câștigi aici.

Schimbarea poziției clapei din spate, din urcare în coborâre, s-a făcut foarte ușor până spre sfârșitul sezonului trecut. La ultima tură a trebuit să flexez de mai multe ori unul dintre clăpari până când a intrat în poziția de coborâre. Inițial am crezut că a prins ceva gheață, dar nu e asta. Nu înțeleg de ce, între timp am desfăcut clăparul și totul pare să fie în ordine cu tija și restul mecanismului. Problema a reapărut în a doua zi a sezonului ăsta. Sper să nu fie ceva serios, ar însemna o fiabilitate destul de scăzută altfel.

Talpa are aderență excelentă pe zăpadă și piatră. Se și merge foarte ușor în ei, par niște bocanci mai greoi. Aproape că aș conduce în ei la o adică, deși am încercat până acum și nici nu recomand. Încă nu am pus colțarii, nu a fost cazul, dar va veni și momentul ăla și sunt curios dacă fac priză bună. Totuși și aici apare o problemă – clapele de jos tind să se deschidă singure la deplasarea prin zăpadă mai mare. Din când în când trebuia să le închid, operațiune foarte ușoară, dar care tinde să devină enervantă.

Spectre e un clăpar de alpin decent spre bun, iar cauzele sunt liner-ul aproximativ și flexul imprevizibil la viteze mari. Dar asta o spune un schior interesat mai mult de partea de alpin, cum spuneam și la început. Iar după upgrade-ul de liner mă aștept să rezov măcar o parte din neajusuri. Și e un clăpar de tură bun spre foarte bun pentru cerințele și standardele mele.

Sunt foarte interesat de un test back-to-back cu Salomon MTN Lab și Dynafit Vulcan, în ciuda diferențelor mari de preț.

O mențiune specială pentru magazinul de unde am luat și clăparii și legăturile, Absolut Outdoor, și pentru Miță care vă va ajuta cu sfaturi și recomandări atunci când aveți nevoie.