Uncategorized – Derdelus http://derdelus.ro Despre schi, cu pasiune. Sat, 07 May 2016 23:31:39 +0000 en-US hourly 1 https://wordpress.org/?v=4.5.2 Cum se schimbă schiul: câteva trenduri pentru următorii ani http://derdelus.ro/cum-se-schimba-schiul-cateva-trenduri-pentru-urmatorii-ani/ http://derdelus.ro/cum-se-schimba-schiul-cateva-trenduri-pentru-urmatorii-ani/#comments Tue, 03 May 2016 12:15:53 +0000 http://derdelus.ro/?p=15281 S-ar zice că după vreo 10 ani de experimentat cu conceptul de “rocker” și geometria în 5 puncte, producătorii de schiuri au încheiat un nou ciclu de inovație. Cum vor arăta schiurile din anii viitori? Încercăm câteva previziuni.

Rocker e doar o altă tehnologie

Scurtă aducere aminte: rocker se referă la curbura pe care o face schiul în raport cu zăpada în zona vârfului și a cozii. Cu cât e powderul mai mare, cu atât zona de rocker va începe de mai aproape de clăpar. Sau va fi direct reverse camber, ca să știm o treabă. Geometria în 5 puncte se referă la lățimea schiului de la vărf spre coadă. Multe din schiurile de powder sunt construite astfel. Exemplu clasic e Armada JJ 195 (134 – 141 – 120 – 137 – 130mm), rocker pronunțat și pe vârf și pe coadă și un radius mic de 18 m. Majoritatea modelor all-mountain și multe din cele de pârtie vin astăzi în 4 dimensiuni. Au importat vărful în 2 dimensiuni și cu rocker, au păstrat coada clasică sau twin-tip, dar fără rocker.

Practic, în ultimii ani jocul care s-a dus a fost în această zona – profilul schiului, asta după o altă lungă perioadă în care s-a vorbit mai mult despre lățime. Azi rocker-ul e doar o tehnologie, un mod de a costrui schiurile, nu mai e singura tehnologie și singura manieră.

Revin schiurile clasice, dar nu chiar

O primă consecință: cei mai mulți producători introduc sau re-introduc modele all-mountain aproape clasice, carvere rigide în 3 sau 4 dimesiuni. E o întoarcere la rădăcini? Da și nu prea, pentru că spre deosebire de modelele de acum 10-15 ani, cele noi vin cu ceva rocker pe față, cu camber foarte mic – 1-2 mm, cam pe-acolo. flex progresiv, materiale ușoare și high-tech (vezi mai jos). Schiuri care vor forță, dar sunt schiabile și la viteze mai mici.

Primul exemplu care îmi vine în minte: Head a reintrodus seria Monster, dar nu ca schi de big-mountain cum era în trecut, ci ca mid-fat all-mountain pentru schiori avansați și experți. La fel și Nordica cu Enforcer, un alt model reinventat. Dar în jocul ăsta au intrat și producători new-school ca Armada (cu seria Invictus), Line (cu seria Supernatural). Până și Dynafit vine cu ceva în zona asta – acum câțiva ani era imposibil de imaginat un Dynafit care cântărește în jur de 2 kg, ca Chugach.

Pe de altă parte, nu vreau să știu ce e în sufletul oamenilor de la Volkl, la un an de când Mantra, unul din cele mai bine vândute schiuri din toate timpurile, a fost modificat în reverse camber. Cumva tot o vor drege: vor renunța la Shiro și lansează Confession, cam aceleași dimensiuni dar cu puțin camber și coadă dreaptă. Un schi care cere ceva atenție.

Blizzard, verii celor de la Volkl, au fost cu adevărat vizionari când au lansat Bodacious, Cochise, Bonafide sau Latigo – un all-mountain ulta subțire, doar 77mm în talie, dar un schi care are parte de mai puțină atenție decât merită.

Schiurile super late iau o pauză

Mda, după mai multe sezoane în care powder-ul nu prea s-a lipit de noi, tot mai mulți producători încep să renunțe la modele super-late (să zicem peste 120mm). Sau cel puțin au redus considerabil ponderea lor în viitoarea gamă. Nu înseamnă că dispar, ci că locul lor este gândit altfel. Cel mai probabil vânzările din ultimii ani nu au fost cele așteptate, așa că vezi punctul anterior.

Atomic mai are doar Bentchetler, Dynastar nu mai produce Cham 127, Kaestle a renunțat la emblematicul BMX 128. Schimbarea cea mai radicală o face Salomon cu seria QST care va înlocui Rocker2 și unde cel mai lat schi va avea 118mm. Da, K2 pare imun la trendul ăsta, dar chiar și ei fac schimbări – vezi cum s-a transformat modelul lui Seth Morrison.

Mai e o explicație: schiurile cu lățime de 100-115mm au devenit foarte capabile în powder din cauza modului în care folosite materialele ușoare, tehnologia rocker, geometria în 4 sau 5 puncte.

Piață pentru procătorii mici

Nu e vreun secret sau vreo noutate că în general inovația a venit de la producătorii mici, sau care erau mici la momentul respectiv și care erau nevoite să exploreze pentru a-și găsi un loc pe piață. DPS, Armada, Black Crows au avut un impact major în zona de freeride, freestyle sau alpine touring. Ce au început cele 3 branduri acum mai bine de 10 ani a devenit un standard: 5 dimensiuni, rocker, grafică cool. Da, nimic nu ar fi fost posibil fără Shane și Spatula, dar Volant s-a reporfilat pe schiuri pentru ruși, din păcate, uitând că Chubb sau Machete au existat vreodată.

Noul val de producători mici se axează pe două subiecte: sustenabilitate în relație cu mediul și calitate ridicată bazată pe materiale bine alese și mult hand-made. Câteva nume cel puțin inetersante de urmărit în perioada următoare: Down din Elveția, G3 din US, Forest din Slovacia. Sau Coalition – “we make women’s skis & snowboards that don’t suck”.  Dar lista e cu mult mai lungă de atât. Ca întotdeauna, ocupă niște lăsate libere de marii producători – de exemplu dacă vrei un schi rigid, lat și mai lung de 190 pe la genul ăsta de branduri trebuie să te uiți.

Materiale exotice

E unul din cele mai evidente trenduri, indiferent că vorbim despre schiuri, clăpari sau legături. Dar păstrând subiectul schiuri, în special de aici vine capabilitatea schiurilor mid-fat de a schia foarte bine în powder, de exemplu. Vezi ce face Down, că tot îi aminteam câteva rânduri mai sus.

Nivelul de inginerie a crescut simțitor în ultimii ani pentru că într-un schi intră multe materiale – diverse esențe de lemn combinate în diverse feluri, aliaje de metal, laminate, kevlar, fibră de sticlă, diverse plastice, cauciuc și inevitabil mult carbon. Nici lipiciul nu mai e ce a fost.

Inovația se mută spre clăpari și legături

Era și timpul. Creșterea semnificativă a segmentului de touring, în special zona de alpine și free touring, a creat o cerere din ce în ce mai mare de echipament ușor la urcare și performant la coborâre. Ori asta presupune materiale ușoare și rezistente.

Carbonul a fost mult timp rezolvarea, dar are o problemă majoră legată de durabilitate. Plasticul rezista mai bine în timp dar nu era la fel de rigid. Legăturile în puncte erau foarte rigide și relativ sensibile. Lucrurile astea se schimbă de la an la an. Despre o parte din ele am scris cu ocazia review-urilor pentru Spectre și Beast.

Dacă în materie de schiuri există multe variante din care poți alege pentru alpine touring, la clăpari și legături abia în ultimii 2-3 ani au apărut cu adevărat alternative. Legăturile de tip Duke/ Adrenalin/ Guardian au avantajul incontestabil al DIN-ului mare, dar sunt descurajator de grele. Cu Marker KingPin, Dynafit Beast sau G3 Ion viața de amator de AT e mult mai bună. La clăpari lupta e și mai aprigă, din moment ce cam toți producătorii au lansat sau vor lansa echipament excelent. Până și Arc’teryx a intrat în lumea asta cu un model după care salivăm mulți, Procline. Cine nu a ținut pasul, a ieșit din joc – vezi Black Diamond în materie de clăpari.

Cum vor arăta iernile?

Pe de altă parte, e foarte posibil ca tot ce vorbim mai sus să fie grav afectat de iernile viitoare. Poate că schiul indoor nu va mai fi chiar exotic, cum e acum. Sau poate ne apucăm de studiat ce face Candide chiar și când nu prea e zăpadă.

Resurse: (1), (2).

]]>
http://derdelus.ro/cum-se-schimba-schiul-cateva-trenduri-pentru-urmatorii-ani/feed/ 3
Ăștia suntem http://derdelus.ro/derdelus-inseamna/ Sat, 12 Dec 2015 21:13:13 +0000 http://derdelus.ro/?p=15082 “Despre schi cu pasiune”

]]>