Articolul ăsta vine să clarifice puțin lucrurile în privința combinației legătură/ clăpar. Pentru că lucrurile s-au complicat destul de mult în ultimii ani prin diversificarea ofertei și fragmentarea, sau nișarea puternică a pieței. A ieșit un articol lung, dar sper că e complet și ușor de urmărit.

Un lucru e clar: tehnologia fragmentează, nu unifică. Avem din ce în ce mai multe variante complet diferite de legături sau clăpari. Lucru e valabil și la schiuri, dar subiectul ăsta îl vom ataca într-un articol separat. Nu intru aici în telemark sau nordic pentru că nu stăpânesc deloc zona asta.

În linii mari, există 2 categorii mari și late: alpin și touring. Setupul de pârtie, cel de schi alpin, e și cel mai popular din motive evidente. Aici discuția e legată în general de DIN pentru legături, respectiv flex și last pentru clăpari.

Legăturile de alpin

DIN-ul legăturii măsoară “kilograme forță”, respectiv forța care va duce la deschiderea legăturii și eliberarea schiului de clăpar. În general se face o analogie între greutatea schiorului și indicativul DIN-ului, dar schiorii care se dau mai tare vor pune mai multă forță în legătură. Deci trebuie ponderat reglajul. Din păcate DIN-ul nu e standardizat. 10 la Loook/ Rossignol nu e neapărat același lucru cu 10 la Marker. În stațiunile mari de afară există în general câte un ski-shop mai procopsit care e dotat cu un aparat de măsurare a legăturii. Cine a folosit știe că lucrurile pot diferi mult și de la o legătura la alta, din aceeași pereche. Cu cât legăturile sunt mai vechi și mai uzate, cu atât crește probabilitatea ca DIN-ul nominal și cel real să nu fie identice.

FCDA071_PIVOT 18 B115 WHITE

În general o legătură mai puternică folosește mai mult metal în construcție. De aici și rezistența mai bună în timp. Dar și prețul mai ridicat. Schiorii de race/ hypercarve adaugă și o placă de înălțare între legătură și schi. În felul ăsta crește pârgia pe care piciorul o face în relația cu schiul. Dar la fel crește și riscul de accidentări la nivelul ligamentelor. De altfel înălțimea plăcii e reglementată strict în Cupa Mondială. Când schiezi mai mult offpiste placa nu mai e deloc eficientă. Aici ai nevoie de o distanță cât mai mică între clăpar și schi. Sunt mult mai interesat de legături potrivite pentru offpiste, deci despre asta voi vorbi mai aplicat în continuare.

Prin repetate teste “trial & error”, am ajuns la concluzia că un Marker Duke din prima generație trebuie să îl țin pe la 12-14, Tyrolia Peak 16 stă foarte bine la 11-12, iar Dynafit Beast face ce trebuie la 12. Reglajul DIN-ului îl mai schimb și în funcție de duritatea zăpezii. La zăpadă mai dură, cresc cu un punct DIN-ul.

De anul ăsta au apărut legăturile compatibile WTR – acronimul lui “walk to ride”. Sunt legături special făcute pentru clăparii de freeride cu funcție de “hike” care vin și cu o talpă mai groasă pentru că au un strat de vibram sau alt material antiaderent.

La ce să te uiți, pe lângă DIN, când alegi o legătură de freeride? Două lucruri sunt esențiale: greutatea și înălțimea. Greutatea e o chestie de gust și oricum va crește cu DIN-ul din cauza metalului din legătură. Greutatea legăturii e importantă pentru că va afecta caracterul schiului pe care vine montată. Un schi jucăuș și ușor e mai bine împerecheat cu o legătură mai ușoară. Un schi rigid și mai adaptat pentru viteză oricum e mai greu, deci poți pune o legătură mai grea și mai solidă.

Cum spuneam mai sus, vrei ca o legătură de freeride să fie cât mai joasă, astfel ca distanța dintre clăpar și schi să fie cât mai mică. Asta duce la un control mai bun al schiului în offpiste, unde e mai mult despre pivotare și mai puțin despre carving. Și atenție la frâne – să se potrivească pe lățimea schiului.

Sunt câteva vedete, câteva modele de referința care rezistă bine de ceva ani. Primul model care îmi vine în minte e Look Pivot, variante de DIN 12, 14, 18 standard și Dual, compabitile WTR. Le mai poți găsi indentice și la Rossignol sub numele FKS. Principala inovație, cea care dă și numele seriei, e călcăiul care se poate roti, ceea ce face legătura foarte elastică. Absoarbe șocurile, ca un amortizor de mașină, deci controlul e foarte bun în condiții de zăpadă variabilă. Altă alegere foarte bună e seria STH de la Salomon (10, 12, respectiv 13 și 16 compatibile WTR).

În urmă cu vreo 10 ani, Marker lansa Royal Family, o serie de legături care a scos Marker din zona gri a legăturilor de freeride și care a creat o nouă categorie. Tyrolia și Salomon/ Atomic au reacționat în scurt timp, deci or fi făcut ceva bine oamenii de la Marker. Vorbim de o altă construcție cu totul, adaptată la schiurile din ce în ce mai late, lucru vizibil mai ales la vârful legăturii. Arcul și tot mecanismul adiacent nu mai e pus pe lungimea schiului, ci pe lățimea sa.

Marker mai are chestie numită Schizo – cu foarte puțină bătaie de cap, poți muta legătura cu totul mai în față sau mai în spate. E foarte util pentru un twintip cu care te dai și în parc, unde vrei legătura mai aproape de centrul schiului, și offpiste unde e bine să fie mai spre coadă.

O mențiune specială pentru Marker Lord și Salomon Warden: sunt singurele legături compatibile cu orice tip de clăpar, fie el de tură, de alpin sau WTR. Sunt mai multe piese care ajustate corect țin orice clăpar. Dar, atenție, legătura e de alpin, nu de tură. E o opțiune foarte utilă pentru cei care au mai multe perechei de clăpari și vor să scape de o grijă.

Legături de tură

Categoria touring vine pe două rute: legături în puncte, respectiv cadru (frame), fiecare cu clăparii compatibili.

Mulți ani, legăturile în puncte au fost privite cu o oarecare suspiciune de schiorii de alpin și au fost preferate mai degrabă de practicanții de schi-alpinism. Au avantajul incontestabil al greutății reduse, ideale pentru urcare, dar nu filtrează în nici un fel șocurile transmise de zăpadă, care se duc direct în picioare. Ca să păstrez paralela de mai sus cu mașinile, sunt ca amortizoarele unui cart – adică nu prea sunt. În plus, au și dezavantajul că au un DIN (de fapt un echivalent al DIN-ului) de 10, rar ajungând la 12, lucru care limitează destul de mult modul în care te vei da la vale.

Lucrurile s-au schimbat radical de când a apărut o nouă generație de legături în puncte, mult mai bine adaptate pentru coborâre. Cele mai bune exemple sunt Dynafit Beast și Marker KingPin. Am scris destul de detaliat despre Dynafit Beast. Lucrurile cele mai importante sunt DIN-ul mare și elasticitatea legăturii. Se simte destul de aproape de una de alpin. Și pare că stă bine și la capitolul fiabilitate, alt minus din trecut. Un DIN mai mare înseamnă și o mai bună elasticitate a legăturii. În sensul că nu e recomandat să duci arcul la limită, ci cu un punct mai jos. Astfel că o legătură cu DIN max de 10, ar fi bine să o ții nu mai sus de 9, ca arcul să aibă ceva loc de mișcare.

Legăturile de tip frame sunt și ele mai old-school sau mai de astăzi. Încă sunt foarte populare cele două modele Naxo, chiar dacă nu se mai fabrică din 2008. Sau Fritschi-Diamir. Și aici Marker a schimbat jocul cu Duke și Baron, legături cu DIN foarte mare (16 în cazul lui Duke), dar și foarte grele. Au fost un succes imens, în ciuda greutății, fiind prima opțiune pentru schiorii care făceau touring ocazional și pe distanțe relativ scurte. Am avut un setup care bătea spre o tonă: Marker Duke pe Volkl Mantra cu care făceam cam 2-3 ture pe iarnă. Pe de altă parte Bubulu i-a dat la vale și la deal cu Duke câteva ierni la rând și nu prea se plângea.

valea_doamnei

Un dezavantaj major al lui Duke/ Baron era trecerea de la urcare la coborâre, mai ales în condiții de viscol sau gheață. De multe ori era un coșmar, presupunea să îți dai jos mănușile și să tragi de niște piese de metal. Există alternative ceva mai deștepte din punctul ăsta de vedere – vezi Tyrolia Adrenalin sau Salomon Guardian. Dar rămâne neajunsul greutății și a poziției înalte a clăparului.

Pentru un schior care vrea un setup ușor, axat pe urcări lungi, cu diferență mare de nivel și coborâri la viteză redusă, sunt multe variante tare interesante de la Dynafit, Plum sau ATK Race. Cel mai probabil vei ajunge pe un Dynafit Radical 2.0. Pentru dat blană în jos, alegerile sunt fie Dynafit Beast sau Marker KingPin, fie o legătură solidă pe cadru. În momentul ăsta, nu văd motivul pentru care m-aș mai întoarce la o legătură atât de grea și de complicat de manevrat. Mai ales că, după cum vedem mai jos, există și mai multe variante de clăpari pentru legăturile în puncte. Nu mai ești condiționat de clăparii clasici, moi și scurți, de tură.

Clăparii de alpin, hibrizi și de tură

Există două conduri ISO care încearcă să standardizeze cele două categorii: ISO 5355 pentru alpin și ISO 9523 pentru tură. Cele două standarde se referă în special la talpă. Clăparii de alpin vin cu talpă dreaptă și dimensiuni ale shell-ului standardizate. Clăparii de tură au vârful curbat (forma variază de la model la model) și materiale anti-aderente în special pe vârf și călcâi. De regulă seamănă mai mult cu talpa unui bocanc tehnic de iarnă decât cu talpa unui clăpar de alpin.

salomon_mtnlab

Există și categoria WTR, hibrizi să le zicem. Deși are funcție de clăpar de tură și poate veni inclusiv cu inserturi pentru legăturile în puncte, respectă standardul clăparilor de alpin. Două exemple: Tecnica Cochise Light și Dalbello Lupo TI. Cu alte cuvinte, sunt clăpari care pot fi puși în orice tip de legătură. În articolul ăsta, care oricum s-a lungit foarte mult, nu intru în discuția despre alegerea clăparilor – apropo de last, fitting șamd. Avem în arhivă câteva, le scoatem de la naftalină curând.

Dat fiind încrengătura asta, o clasificare utilă a clăparilor nu mai doar de tipul “tură vs. alpin”, ci merge puțin mai în detaliu. Astfel avem, conform Blister Gear Review, oameni pe a căror opinie mă bazez foarte mult:

  • clăpari de randonee race – foarte ușori, foarte dedicați foarte scumpi. Mult carbon, puține clape, confort zero absolut.
  • clăpari de tură clasici – cel mai popular fiind fără discuție Dynafit TLT. 5 sau 6. Și tocmai ce s-a anunțat 7. Nou venitul în categorie e Atomic Backland Carbon. Se învârt în jurul cifrei de 1200 de grame.
  • clăpari de tură medii – categoria care s-a aglomerat brusc în ultimii ani. Când spun “medii” mă refer și la flex și la greutate. Modele cheie sunt Dynafit Vulcan și Khion (și Mercury tot aici intra, dar nu se mai fabrică), La Sportiva Spectre, Salomon MTN Lab, Dalbello Sherpa TI ID sau Scarpa Maestrale. Greutatea medie e în jur de 1500 grame. Spectre, de exemplu, e undeva între, la 1300 de grame.
  • clăpari de tură grei – e categoria dinspre care migrează acum clăparii, cei mai mulți producători concentrându-se pe categoria anterioară. Sunt clăpari de tură grei, în aproximativ 1800 gr, cu comportament mai apropiat de cei de alpin. Scarpa Freedom SL e exemplul clasic.
  • clăpari de alpin cu funcție de urcare – o altă categorie foarte aglomerată. Practic nu mai există nici un producător care să nu aibă un asemenea clăpar. Greutatea numai e un criteriu de departajare, pentru că trec bine de 2000 gr. Personal sunt cu ochii pe noul Lange XT 130 sau pe mai vechiul Tecnica Cochise Pro.

Evident că sunt multe modele care pică undeva între categoriile de mai sus. Luați-le, deci, cu titlu orientativ. Pe de altă parte, un schior mai ușor sau care se dă mai liniștit, va fi foarte mulțumit de un clăpar mai ușor și mai moale. Alții, ca subsemnatul, vor face cât mai puține compromisuri la capitolul coborâre.

Pe de altă parte, colecția de clăpari tinde să se mărească și ea, apropo de fragmentare. Am un Full Tilt Seth Morisson pentru schi alpin, dar care, la limită, merge pus și pe o legătură de tură frame. Am un Spectre de care nu sunt complet mulțumit, vedeți în articolul dedicat de ce, pentru touring. Mă gândesc că îl voi înlocui, când își va da duhul, cu un Salomon MTN Lab sau Dyna Khion și am început deja să îmi pun problema că voi avea nevoie (ahem!) de un setup mai ușor pentru touring mai serios.

Notă: Acest articol nu ar fi fost posibil fără acest articol: Skiing 101: AT Boots & Bindings.


    COMMENTS (4)

  1. mariusica

    ()

    Un articolo foarte foarte bun. Si cred ca trebuie sa ai doua setup-uri, unul cu beast 14 sau chiar…16 ( sau poate kingpin de care am fost foarte incantat in poiana la un ski test) si un ski serios, asa cum ai avut invictus. Claparul Khion sau unul ceva mai suparat, iar claparul la sportiva sa fie cu un setup usor si axat pe mobilitate maxima 😀 si decent la vale

    Reply

  2. Radu

    ()

    Salut, dacă îmi permiți am să detaliez un la categoria WTR, unde mi-am prins și eu urechile și am citit mult până când m-am lămurit (sper eu). Așadar WTR este un standard dezvoltat de Salomon care are două componente: legături WTR și clăpari WTR. Salomon are WTR pe legături de alpin (STH) și touring frame (Guardian) și promite că, dacă folosești un clăpar cu talpă rocker și strat aderent, dar care este conform cu standardul WTR, atunci ansamblul funcționează la fel de sigur ca un ansamblu legătură/clăpar alpin certificat ISO 5355. Deci ansamblul nu este certificat ISO 5355 (nu are cum, pentru că acest standard ISO are ca cerință clară ca talpa să fie rectilinie), dar Salomon promite că e la fel de sigur. Principala caracteristică a legăturilor WTR este că au reglaj amplu pe înălțime la partea din față. Într-adevăr și Marker Lord are acest reglaj, dar nu este standard WTR, ci propria lor tehnologie, denumită S.P. și ei susțin că funcționează pe orice talpă rocker cu strat aderent, chiar dacă nu este WTR. Apoi ca sa devină lucrurile mai complicate, Marker pregătește deasemenea standardul lor (probabil evoluat din acest S.P.) care se numește Gripwalk :). Referitor la clăpari, în principal standardul WTR impune ca rockerul să nu fie foarte accentuat și anumite zone de pe talpa predominant aderentă să fie mai rigide, pentru un contact stabil cu legătura. Producătorii de clăpari care propun acum WTR sunt Salomon, Atomic (evident) și Rossignol / Lange. Tecnica și Dalbello nu au clăpari WTR, este de așteptat (având în vedere istoria acestor mărci) ca, împreună cu Nordica și Roxa să adere la Gripwalk.

    Reply

  3. Flavius

    ()

    Acum doi ani am avut ocazia să schiez un Black Crows Corvus pe care era montat un Salomon Guardian. Clăparii mei de tură sunt Dalbello Sherpa. Studiind cu această ocazie legătura, am aflat despre conceptul WTR. Am avut o oarecare strângere de inimă la prima vale (Valea Colților, care era tablă) pe care am încercat acest setup, ca să mă exprim în halul acesta. Clăparii nu stăteau ca și cum ar fi de acolo în această legătură. Dar nu am avut nicio neplăcere nici atunci, nici mai departe.
    Acum am un Marker Lord SP, care se potrivește mult mai bine cu acești clăpari sau mai precis, normal.

    Reply